Mai am și momente când sunt melancolic sau când mi-e dor de ceva sau cineva, iar în astfel de momente fie mă joc cu câte o rimă sau scriu un articol de genul ăsta care știu că e apreciat de o categorie de cititori anume și parcă deja îmi trec prin minte câteva persoane care vor îndrăgi măcar puțin ceea ce voi scrie chiar mai jos.
Ne putem spune lucrurile folosind tot felul de căi. Putem suna pe cineva oricând, pentru că avem o mulțime de minute, îi putem scrie un mesaj pentru că sunt nelimitate sau putem folosi Facebook, WhatsApp sau nu mai știu eu ce aplicație pentru a-i transmite ceva însă cu cât sunt mai multe, cu atât spunem mai puține lucruri. Importante.
Mă întreb, și o fac deseori chiar, de ce oamenii nu mai zic ceea ce gândesc, ceea ce cred, ceea ce simt. Parcă tot mai rar auzi un mulțumesc sincer iar în familiile obișnuite, cuvinte precum te iubesc sunt rostite cu tot mai multă neîncredere, teamă sau chiar deloc. Nu pentru că nu ar exista acel sentiment față de frate, părinte, soră, bunică șamd ci pentru că se crede că se înțelege de la sine. Cu toate că nu e deloc așa.
Atunci când simți ceva anume, mai ales când e vorba de sentimente frumoase, trebuie să arăți asta prin fapte sau chiar prin vorbe cu toate că cel mai important este să existe trăirea. Dacă vei ține totul în tine atunci e cam degeaba, pentru că cei de lângă tine nu se vor putea bucura de ceea ce simți tu față de ei, deci nici tu.
Iar pentru că tot e sfârșit de an, probabil unul din lucrurile pe care mi le plănuiesc pentru 2016 este să învăț și eu la rândul meu să folosesc mai des cuvinte precum mulțumesc, felicitări, te iubesc, apreciez, contează mult pentru mine șamd. Asta pentru că sunt atât de importante și totuși atât de puțin folosite.



