Lună mai 2014

Botosani Blogmeet 4.5

Se pare că noi, bloggerii botoșăneni, ne-am făcut un obicei ca în fiecare lună a anului să organizăm câte o întâlnire blogărească pentru că ni se cam face dor să stăm la o bere și să discutăm despre WordPress sau…

A avea blog nu e o fita

Am observat că în grupurile de pe Facebook dedicate bloggerilor au apărut tot mai multe postări și așa ziși bloggeri care se pare că și-au deschis blog doar pentru că pare a fi la modă sau, cum am zis și…

O carte pe saptamana

Atunci când îmi propun ceva și postez despre asta pe blog atunci chiar mă țin de cuvânt. Practic postarea obiectivelor pe blog mă obligă să mi le îndeplinesc astfel încât profit de acest lucru. Unul dintre obiectivele pe care mi…

Blogosfera botosaneana are viitor

Am ajuns la concluzia aceasta după ce ieri, la primul seminar de jurnalism al prietenilor de la Buzz, copii au fost foarte încântați să le adreseze întrebări despre blogging lui Răzvan și lui Lucian. Mi-a plăcut faptul că mulți dintre…