Citeam azi un articol de pe ziare.com conform căruia România este pe locul 71 într-un tot al celor mai fericite țări, iar printre cele care se află pe o poziție mai bună decât a noastră pot menționa țări precum Libia, Kazahstan sau Rusia. Privind situația din aceste țări, pot zice că nu ne onorează deloc această poziție. Și totuși, oare de ce suntem triști, noi ca popor?
Nu că aș cunoaște prea bine popoarele aflate pe pozițiile fruntașe (gen Danemarca sau Elveția), însă o mare parte dintre problemele care ne fac să fim triști sunt destul de vizibile, și am reușit să remarc măcar câteva dintre ele.
Suntem un popor trist pentru că avem concepții vechi și, spre deosebire de alte țări, încă avem o definiție greșită pentru fericire și împlinire, iar după ce facem un drum ce părea a fi ăla către fericire, ne dăm seama că nu e chiar așa. Avem un job de mii de lei lunar, însă urâm tot ce ține de acel loc de muncă și astfel trăim zilnic cu sentimente negativiste.
Suntem un popor trist pentru că uităm să ne mai gândim și la noi. Am auzit multe persoane care au făcut tot ce au putut să le fie celor din jur, lăsându-se pe ei pe locul 2, și puține dintre ele erau fericite. Astfel, ar trebui să luăm mai des decizii pentru fericirea noastră, și mai rar pentru cei din jurul nostru, pentru că de multe ori binele altora înseamnă răul nostru.
Suntem un popor trist pentru că ne pasă prea mult de părerea altora. Din fericire, peste problema asta am reușit să trec de multă vreme, însă că sunt multe persoane care trăiesc în așa fel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei, iar o părerea mai puțin bună le face rău. Și totuși, de ce ne-ar păsa de părerea altora atâta timp cât nouă ne e bine așa cum suntem?
Suntem un popor trist pentru că, din cauza faptului că nu suntem o țară bogată, am devenit obsedați de ideea că trebuie să câștigăm tot mai mult, iar banii au devenit un obiectiv în viață, în timp ce nu ar trebui să ținem atât de mult la ei și, măcar din când în când, să îi sacrificăm pentru binele nostru. Nu ar trebui să ne pară rău de faptul că am cheltuit o sumă mare de bani la o ieșire în oraș, într-o mică excursie sau pentru a ne achiziționa un obiect pe care ni-l doream de mult.
Suntem un popor trist pentru că alegem să nu facem ceea ce ne place doar din cauză că pasiunea noastră nu ne va aduce o leafă destul de mare precum ne-ar aduce un job mai bine plătit. Și mă întreb, oare cât costă fericirea? Are preț?
Suntem un popor trist pentru că uităm să fim sinceri cu noi, cu cei din jurul nostru și nu mai punem la fel de mult preț pe gesturile mici.
Și am putea fi mai fericiți, dacă ne-am gândi mai mult la noi, dacă măcar o dată pe lună am face câte ceva pentru sufletul nostru sau dacă nu am mai fi chiar atât de obsedați de ideea că succesul în viață constă într-un job bine plătit și nu în acel job făcut din pasiune.
