Incendiul de la Catedrala Notre-Dame a fost un subiect care a ținut ocupate primele pagini ale tuturor site-urilor de știri online. Știrile de la TV au început tot cu acest dezastru și totodată rețelele de socializare au fost și ele pline de postări pe subiect.
Ca de fiecare dată când a avut loc un astfel de eveniment, există mai multe tabere:
- Tabăra 1: persoanele care deplâng situația catedralei care a fost grav afectată de incendiul recent;
- Tabăra 2: persoanele care îi critică pe cei din tabăra 1. Postări cu copiii din Siria, cu monumentele României și alte postări care nu ajuns – din fericire – prin news feed-ul meu sunt de asemenea virale. Aș putea generaliza puțin astfel încât să cataloghez această tabără ca fiind cuprinsă de ipocrizie;
- Tabăra 3: cei pe care-i doare în cot atât de tabăra 1 cât și de tabăra 2, iar viața lor merge înainte ca până acum;
- Tabăra 4: persoanele care chiar fac ceva mai mult decât să posteze pe Facebook, au inițiativă și se implică.
Ipocrizie, ipocrizie, ipocrizie…
Așa cum vorbeam zilele trecute cu cineva, am reușit ca în rețeaua mea de prieteni de pe Facebook să îmi aleg oameni curați în gândire. Iar cei care totuși nu sunt ok, cel puțin în opinia mea, la acest capitol dar totuși i-am păstrat în listă, au primit un unfollow drăguț.
Au ajuns totuși câteva postări despre copiii din Siria și la mine în newsfeed. Și nu am putut să văd decât foarte multă ipocrizie.
Într-adevăr, nu s-au pierdut vieți în incendiul de la catedrală. Dar este o pierdere pentru istorie, artă și turism. Oamenii locului au dezvoltat atașament față de acel obiectiv și cine suntem noi să-i judecăm pentru asta? Fiecare este liber să aleagă care sunt prioritățile sale în viață.
De asemenea, nu încape îndoială în legătură cu faptul că situația din Siria e tragică. Și sunt multe alte țări foarte afectate în care copiii au de suferit. La fel de clar este și faptul că situația monumentelor noastre care se degradează tot mai mult de la o zi la alta.
Postăm, Măria Ta! Ș-apoi?
Dacă s-ar face un campionat mondial al postărilor pe rețelele de socializare, am fi cu siguranță prezenți. Poate chiar am face o surpriză plăcută și am ajunge în finală, pe care am câștiga-o la penalty.
Nu, nu pentru că am avea conținut de calitate. Ci pentru că pe Facebook suntem toți buni. Toți ne implicăm. Coasem și descoasem. În realitate mai puțin…
Nimic nu mă enervează mai mult la oameni decât ipocrizia. Iar mai bine de 90% dintre cei care au postat pe temele copiii din Siria, clădirile din România șamd sunt sigur că au profundă durere în cot față de aceste probleme.
De fapt, cei care deplâng acum situația copiilor din Siria sunt tot cei care nu-s de acord cu acceptarea musulmanilor în România.
Au postat doar din dorința de afirmare, de a ieși din evidență. În viața de zi cu zi, nu fac nimic pentru aceste probleme. Doar știu că există și profită de aceste teme pentru a arăta că sunt altfel.
Cu siguranță nu au organizat niciodată o campanie de ecologizare în zonele unde sunt clădirile noastre afectate. Nu au organizat o strângere de fonduri, sau măcar un protest pentru a atrage atenția cumva asupra acestor probleme. Dar au făcut ceva mai important: au postat pe Facebook.
Facebook e la liber pentru toată lumea, nu neg asta. E important însă contextul în care apar aceste postări.
Plâng oamenii pentru catedrală? Lasă-i să plângă. E dreptul lor, au ei motivele lor. Știi tu o problemă mai gravă? Vorbește despre ea, dar fără a te lega în vreun fel de alții care au alte priorități.
