Cum alegi cel mai bun loc din avion?

Nu am călătorit niciodată cu avionul și cel mai probabil că voi fugi de ele oricât se poate de mult. Am un rău grozav de înălțime, de nu pot juca nici jocurile în care ar trebui să mă cațăr pe cine știe zgârie nori, așa că mă sperie ideea de a fi la mii de metri deasupra solului.

Cu toate acestea, trebuie să recunosc că este o metodă foarte practică și mai ales eficientă de a călători. Totodată, siguranța nu ar trebui să fie o problemă, conform statisticilor, însă eu voi prefera mereu să fiu pe patru roți.

Poate că într-o zi îmi voi lua inima în dinți să fac și asta. Nu de alta, dar dacă într-o bună zi totul va merge ca la carte, încât să se pună problema mutării mele la capitală, probabil că voi fi nevoit să arunc mai des câte o privire peste oferta de bilete avion Bucuresti pentru că mă îndoiesc că vor apărea autostrăzi prea curând.

La provocarea eSky.ro, am decis să vorbesc totuși pe acest subiect, chiar dacă experiența îmi lipsește. M-a încântat ideea mai ales pentru că am văzut că s-a mai discutat pe acest subiect printre colegii de breaslă, așa că m-am pus pe documentat pentru a realiza un articol pe următoarea temă: cum alegi cel mai bun loc din avion.

Eu unul l-aș alege pe acela poziționat cât mai departe de geamuri. Poate că m-ar ajuta să conștientizez mai puțin înălțimea la care mă aflu. Ar putea fi un criteriu, nu? Dar există și altele, despre care vorbim în rândurile imediat următoare.

Rezervă locul în avans!

Înainte de toate, trebuie să încep cu un sfat: dacă îți dorești cel mai bun loc din avion (această catalogare fiind 100% subiectivă, în funcție de preferințele tale) atunci rezervă locul în avans.

Doar așa vei putea alege locul preferat. Dacă vei cumpăra pe ultima sută de metri, vei alege doar dintre locurile rămase libere, așa că nu vei putea emite prea multe pretenții.

Cu cât rezervi mai devreme, cu atât opțiunile vor fi mai numeroase.

Locurile din față sunt mai bune?

Cel puțin așa spun unele voci. Conform acestora, partea din față a avionului este o idee mai stabilă, așa că în cazul în care există turbulențe, tu le vei simți mai puțin în comparație cu cei din spate.

De asemenea, având un loc în primele rânduri, vei putea să cobori mai rapid atunci când ajungi la destinație. Altfel spus, te vei bucura mai rapid că ai ajuns cu picioarele pe pământ.

Care sunt obiceiurile tale din timpul zborului?

Atunci când îți alegi locul într-un avion, ar trebui să te gândești și la propriile obiceiuri sau nevoi. Obișnuiești să te ridici des? Poate că ar trebui să te așezi mai aproape de culoar.

Vrei să te odihnești în liniște? Alege locul de la fereastră.

Caută detalii despre aeronavă!

Un alt sfat care se poate dovedi a fi util pentru a alege cele mai bune locuri din avion este verificarea aeronavei. Sigur, nu vei putea inspecta personal avionul, dar poți oricând să cauți informații pe internet.

Vei găsi detalii despre configurația cabinei dar și recenzii de la alți călători. În acest fel, vei descoperi care sunt locurile cu mai mult spațiu pentru picioare, pentru a beneficia de cât mai mult confort.

Ce spun ceilalți călători?

Așa cum îți recomandam și mai sus, recenziile pot fi de mare ajutor pentru o alegere optimă a locului din avion. E plin internetul cu recenzii și păreri lăsate de pasageri, așa că nu trebuie decât să le citești.

Poate că vei avea nevoie de câteva ore pentru a citi despre experiențele lor, însă fii sigur că merită.

Stai departe de locurile apropiate de toaletă

Iar asta deoarece aici va exista un flux mai mare de oameni, ceea ce te-ar putea deranja. Desigur, dacă vrei să călătorești de la Suceava la Cluj, acest detaliu contează, deoarece observ că cele mai multe zboruri Cluj se fac cu escală la București, așa că timpul este mai lung.

În schimb, dacă vei avea o cursă mai rapidă, este foarte probabil ca acest detaliu să fie irelevant.

Există, așadar, mai multe criterii pe care le poți avea în vedere atunci când îți propui să alegi cele mai bune locuri din avion. Care sunt criteriile pe care le folosiți voi pentru a alege locul în avion?

Alternative la Netflix: Cât costă abonamentele la alte platforme

Așa cum ziceam și ieri, este foarte probabil să renunț la Netflix deoarece mă uit suficient de rar încât să nu merite prețul de 60 lei pe lună, cât ar fi dacă aș decide să îl folosesc singur.

Văd doar 2-3 filme pe lună, rareori mai mult, iar la banii ăștia pot merge la cinema, unde experiența este cu totul alta. Ori mă pot abona la alte platforme, care îmi oferă filme la prețuri mai accesibile.

Multă lume spune că își închide contul de Netflix dacă nu mai poate fi partajat, așa că am decis să arunc o privire peste prețurile pe care concurența le are.

Așa că dacă erai în căutarea unor alternative la Netflix, atunci iată cât te costă un abonament dacă vei alege să schimbi platforma:

  • Disney Plus – un abonament la Disney+ costă 30 lei pe lună iar dacă vei alege un abonament anual, vei plăti 299 lei, 2 luni fiind din partea casei.
  • HBO MAX este și mai ieftin. Abonamentul lunar costă aproximativ 25 lei, iar cel anual de aproximativ 200 de lei. Destul de avantajos, în comparație cu Netflix, nu?
  • Amazon Prime Video – un abonament Prime Video costă 14 lei pe lună. Adică prețul pe care îl plătim acum pentru Netflix, în cazul în care partajăm contul.
  • SkyShowTime este cea mai nouă platformă cu filme și seriale din România. Abonamentul este de 4€ pe lună, adică aproape 20 lei.

Probabil că nu e cazul să includem pe listă servicii precum Voyo sau Antena Play, nu?

Ok… dar am ce vedea pe ele?

Sunt uimit să văd persoane plângându-se de numărul de filme și seriale disponibile pe câte o platformă anume. Conform JustWatch, platformele despre care am vorbit mai sus ne oferă un număr destul de mare de filme și seriale.

La ora actuală, Netflix ne pune la dispoziție un număr de 7720 de titluri. Ori cel puțin asta spune site-ul de mai sus.

Dacă alegem să emigrăm pe Disney Plus, acolo unde eu am deja cont, avem 1955 de titluri. Ceea ce nu e rău deloc.

La fel de atractiv se prezintă și HBO Max, acolo unde sunt 1893 titluri disponibile.

Ceva mai slab cotată este SkyShowTime, acolo unde sunt doar 819 titluri. Suficient material, aș spune.

În final, Amazon Prime Video găzduiește 1036 titluri. Nu știu câte dintre ele au subtitrare, o problemă a acestei platforme.

Să nu uităm faptul că serviciile de streaming de mai sus nu au făcut gălăgie în ceea ce privește partajarea conturilor, așa că dacă le veți cumula și le veți partaja, cel mai probabil că veți obține un preț suficient de accesibil.

Aveți cont la platformele de mai sus? Ori vă veți face odată cu interzicerea partajării conturilor, măsură ce va fi impusă de Netflix curând?

Actualizare: la mine a ajuns mailul. Să vedem dacă vor apărea variante ocolitoare până pe 6, când e zi de plată. Am făcut ședință în grupul de acces la Netflix iar lumea nu prea vrea să suporte taxa suplimentară.

E oficial: gata cu partajarea conturilor de Netflix în România

Fiind un subiect de mare interes pe aici, am discutat adesea despre măsurile pe care Netflix vrea să le impună pentru a opri partajarea conturilor, practică pe care ei o recomandau la începuturi.

Au postat în urmă cu vreo 40 de minute o actualizare cu privire la folosirea la comun a conturilor. Conform acesteia, „un cont Netflix este destinat folosirii de către o singură locuință.

Cu toate acestea, în continuare „Toate persoanele care locuiesc acolo pot folosi Netflix oriunde s-ar afla”.

Mai precis, apare opțiunea de a achiziționa un extra abonat. Adică cu o persoană care nu locuiește cu tine. Prețul este de 2,9€ pe lună pentru extra abonat. Apare deja opțiunea acesta în cont:

E amuzant, oarecum, că prețul plătit de extra abonați ar fi tot de 15 lei, aproximativ, adică fix la fel cât plăteau până acum cei 4 care împărțeau contul, ca să acopere costul de aproximativ 60 lei. E gândită, nu-i așa?

Aparent, se strică treaba pe Netflix și tare sunt curios care va fi consecința în ceea ce privește numărul de abonați. Ar urma să primim, la un moment dat, un astfel de mail:

Eu împart contul cu încă 3 prieteni, pentru că e mai accesibil așa. Dacă nu voi mai putea face asta, cu siguranță mă voi gândi destul de mult la schimbarea planului, optând pentru un pachet mai accesibil, sau chiar la anularea abonamentului, pentru a alege o altă platformă cu abonamente mai ieftine.

Lumea amenință la comentarii că se dezabonează însă… să vedem dacă vor trece la fapte.

Actualizare 27.05.2023: mi s-a cerut deja să confirm locuința, când am accesat Netflix de pe TV. Aparent, etichetează ca făcând parte din locuință toate celelalte dispozitive conectate la aceeași rețea de internet. Pentru a confirma locuința, am primit un link prin mail. Exista și opțiunea de a primi SMS.

Voi ce veți face?

Mai merită să te promovezi pe bloguri?

În opinia multora, răspunsul este negativ. În cei aproape 10 ani de când scriu pe aici, s-a cântat prohodul blogurilor de n ori. Iar acum, de când cu influencerii, atenția acordată blogurilor este din ce în ce mai mică.

Bine, adevărul este că în ultimii ani numărul de bloguri pe care chiar se muncește a scăzut drastic. Mai apar nume, dar majoritatea dispar la fel de repede. Alții se reorientează și probabil că fac bine.

Poate că e oarecum firesc să te întrebi dacă mai merită să îți promovezi sau nu produsul ori serviciile pe un blog. Cine mai citește bloguri?

Ei bine, eu m-am întors la treabă de ceva timp pe aici. Iar de atunci am mai povestit despre diferite produse sau servicii folosite de mine. O să fac asta și în continuare, deoarece scopul meu este acela de a oferi conținut util. Cumva acesta a fost și motivul pentru care blogul a apărut în urmă cu mult timp.

Cifrele au crescut frumos, constanță există și sper că trendul natural de creștere va continua în același ritm.

Unul dintre articolele în care promovam un serviciu pe care îl folosesc și acum, le-a adus 17 clienți noi. Iar asta într-o perioadă nu foarte lungă de timp, fără ca articolul respectiv să beneficieze de trafic grămadă.

Puțin, dar bun, cum s-ar spune.

Blogul meu e încă unul dintre cele mici, irelevant pentru mulți din industrie, însă e o dovadă clară a faptului că potențial există cu grămada și cel mai probabil va exista mult timp de azi înainte. Important e să ai ochi ca să-l poți vedea.

Atât.

Care sunt cei mai buni mici?

Dacă tot a venit vremea lor, iar eu sunt mare fan al grătarelor, zic că merită să fac un articol pe tema asta. A mai scris și Marian pe subiect, iar pe acolo toată lumea a recomandat micii de la Selgros. La fel am făcut și eu.

Cu toate acestea, Selgros nu prea mi-e în drum și nu aș face un drum până acolo doar pentru mici, chiar dacă ei sunt buni.

Scriu acest articol mai ales pentru mine, că tot zic că o să îmi notez care sunt micii buni și care nu, ca să știu ce să cumpăr când mai pun de câte un grătar. În plus, sunt fan, așa că de ce să nu scriu despre ei?

Drept urmare, sunt sigur că voi actualiza destul de des acest articol, ori de câte ori voi experimenta o nouă marcă de mici. Dar puteți contribui și voi cu comentarii, că sigur îmi vor fi de folos atât mie, cât și altora care ajung pe aici.

Știu precis că cei mai buni mici sunt aceia pe care îi faci tu acasă. Plănuiesc să fac și asta cândva. Doar că e mult de muncă, însă la un moment dat voi face echipă cu ai mei să creștem carne special pentru acest experiment.

De asemenea, sunt aproape sigur că găsești mici foarte buni prin carmangeriile locale. Vor fi, cel mai probabil, mai scumpi și nu toată lumea are acces la ele. Așa că aș vrea să ne rezumăm în a oferi recomandări de mici care pot fi cumpărați de toată lumea, fiind deci disponibili în lanțurile mari de magazine. Din supermarket, cum s-ar zice.

Știu, nu este cea mai ok recomandare… dar ce să facem? Să începem cu recomandările, deci:

Mici Domnești – preferații mei la ora actuală

Ultimul grătar l-am făcut cu mici cu Mici Domnești. E un amestec de Porc – Vită destul de echilibrat. Mai precis, 38% carne de porc și 35% carne de vită. 10% e slănină iar restul… nu știu. Mai conțin treburi precum: condimente, sare, stabilizatori (carbonați de sodiu, acetat de sodiu), zahăr (oare de ce zahăr!?) și ierburi. Legale, sper.

I-am cumpărat din Kaufland. Pe atunci i-am ales pentru că erau micii cu un cele mai puține ingrediente ciudate. Stabilizatorii par a fi ciudați aici, dar nah… dacă nu mă încumet să îi fac acasă, trebuie să suport.

Sunt produși în Timișoara, de S.C. Smithfield România S.R.L. Urmează să revin cu o poză cu micii fripți, cum se cade.

E 20 lei o caserolă de 900G în Kaufland. Nu i-am văzut prin alte magazine, dar dacă îi vedeți voi, dați de veste. Pe ambalaj zice ca ar fi cu extra usturoi. Cred că era loc de mai mult extra.

Nu arată bine prima poză, dar revin cu altele imediat ce-i scot la soare. Vineri, cel mai probabil.

Îmi place la ei că rămân compacți după ce îi fac. Bine, se strâng puțin, ceea ce e normal, însă rămân mici și grași. Noroc că eu nu sunt scund, că m-aș fi regăsit în vremurile de glorie.

Gustul e destul de bun, iar dacă îi faci cum trebuie, sunt suculenți, exact cum îmi plac mie. La ora actuală, sunt preferații mei. Dar de dragul vostru voi încerca și alte mărci. Mă sacrific… cineva trebuie să facă și asta.

Îi tot cumpăr de ceva timp, așa că au fost încercați de mai mulți dintre prieteni. Cei mai mulți dintre ei au fost impresionați de gustul lor. Merită încercați, momentan, aceștia sunt cei mai buni mici la caserolă din supermarket, așa că îi aleg ori de câte ori fac un grătar.

Mici Avastar – buni, dar cu coloranți

La penultimul grătar, un prieten a venit cu mici de la Avastar. În Carrefour pot fi găsiți ei. I-am lăudat atunci, după ce i-am încercat. Gustul lor e chiar bun.

Arată destul de aiurea după gătit, pierzându-și uniformitatea. Sigur, asta nu e o foarte problemă, dacă nu vrei să îi pui pe Instagram.

Am vrut să îi cumpăr și pentru grătarul din weekend. Numai că am verificat ingredientele mai întâi. Voi face asta ori de câte ori voi cumpăra o nouă marcă de mici, din dorința de a alege un produs cât se poate de natural.

Vă recomand să faceți la fel, iar dacă puteți… atunci când oferiți o recomandare, spuneți și ingredientele. În acest fel, articolul nostru sigur va fi de mai mare ajutor.

Am renunțat să îi mai cumpăr dintr-un singur motiv: conțin coloranți. Nu prea pricep de ce ai pune coloranți în niște mici, însă ideea în sine m-a făcut să mă răzgândesc. Carnea e roșie de la mama natură, nu? Cea de porc sau vită, desigur. Așa că de ce să pui ceva în ei ca să îi faci mai roșii, orice ar fi acel ceva… fie chiar și sfeclă roșie.

Drept urmare, nu îi voi mai cumpăra

Nu știu dacă voi avea ocazia să mai pozez un mic gătit de la Avastar. Doar dacă se va ivi ocazia ca o altă persoană, responsabilă de cumpărături, să îi ia, iar eu să îi gătesc.

Sunt produși în județul Suceava, se pare, însă păcat că pe lângă procentul de 63% carne de porc și 18% carne de vită, mai conține fibră de soia, antioxidant (acid ascorbic și citrat de sodiu), colorant de cosenila A (este un ingredient natural, se pare, doar că se obține dintr-o specie de insecte care produce acest pigment. În rest, el nu ar fi dăunător, ci doar ideea mă deranjează) precum și zaharuri.

Mai sunt și ingrediente naturale precum apa, sarea și condimente ca boia, usturoiul, piperul și potențiatorul de aromă.

Un kilogram costă 26,90 lei și pot fi găsiți la Carrefour.

Mici Meșterul Măcelar de la Penny

Am zis să încerc și mici de la alte supermarket-uri, pe care nu le frecventez la fel de des. Așa că am făcut un popas la Penny, din Dumbrăveni – acolo unde e înghețata bună – să văd ce mici au. Am ales micii lor clasici, de la Meșterul Măcelar.

Micii din Penny sunt făcuți dintr-un amestec de 48% carne de porc și 31% carne de vită. Mai conțin apă, sare, bicarbonat de sodiu, condimente (piper, usturoi) dar și extracte de condimente: boia de ardei, nucșoară și cimbru. Mai conțin zahăr – ceea ce mă supără – proteine vegetale și arome.

Micii se gătesc destul de frumos. Nu se dezintegrează pe grătar, se coc plăcut iar gustul este destul de bun. Poate o idee mai condimentat decât aș fi vrut. Se simte un gust puternic de condimente, ceea ce pentru unii ar putea fi plăcut, iar pentru alții deranjant.

Rămân destul de pufoși și de moi, iar bicarbonatul face ca forma lor să rămână ok. 18 lei costă o caserolă de 1kg, iar eu i-am luat cu 15 lei, fiind ceva reducere.

E fain la ei că sunt făcuți în România cu carne din țară. Pentru multe persoane, asta poate fi important. Pot fi o soluție dacă micii Domnești nu vor mai fi de găsit.

Mici Marcel, de evitat

Se întâmplă uneori ca inițiativa grătarului să fie luată de ai mei, așa că în astfel de momente micii sunt luați de pe plan local. La majoritatea magazinelor de la mine de la țară găsești același fel de mici: Mici Marcel. Congelați, desigur.

Sunt micii care îmi displac cel mai mult, iar asta și din cauza experiențelor nașpa. Dacă vrei să faci un grătar spontan, ei vin congelați și nu e nimic mai neplăcut decât să faci mici congelați.

De data asta a fost suficient timp să îi las la dezghețat. Aceștia au un conținut de 54% carne de porc iar procentul de carne de vită nu este precizat. Ambele au origine UE, deci puțin probabil să fie carne de la noi.

Pe lângă acestea, mai conțin apă, proteină vegetală din soia, sare, condimente naturale (sare, usturoi, boia de ardei, piper, cimbru, enibahar), bicarbonat de sodiu, antioxidant (acid ascorbic), extract de drojdie, zaharuri și proteine din porc.

Ar fi făcuți în Roman, județul Neamț. Pe aproape deci.

Mi s-a părut ciudată textura lor. Se simt foarte aspri în mână și nu prea înțeleg de ce. Apoi, ei se gătesc destul de ok, însă textura lor nu îmi place. Practic, formează o crustă la exterior și rămân moi în interior, așa că se simt destul de ciudat când îi mănânci.

Gustul nu e neapărat rău, însă lumea a preferat mai degrabă micii de la Penny, fiind făcuți la același grătar.

În schimb, se gătesc fain, datorită bicarbonatului. Se strâng puțin, dar rămân întregi. Nu știu precis cât costă o astfel de caserolă de mici, însă cert este că prețul la țară e sigur peste 20 lei.

Micii de la Selgros nu sunt atât de grozavi

Așa cum spuneam la început de articol, trăiam cu impresia că la Selgros găsești niște mici la caserolă foarte buni. Drept urmare, am zis să dau o fugă, să iau o caserolă, să mă conving că e chiar așa. Îi testasem în trecut și mi se păreau buni, acum însă…

Se gătesc foarte ok, nimic de reproșat aici, însă la gust.. ce pot să zic. Nu sunt răi, dar nici fenomenali. Nu aș face un drum la Selgros doar pentru micii marcă proprie. Sigur, dacă aș fi avut de ales între unii dintre micii din acest articol, așa cum sunt cei de la Marcel, și cei de la Selgros, marcă proprie, aș fi optat pentru cei din urmă.

Nu avem procente la ingrediente însă ni se spune că sunt făcuți din carne de vită, din UE, carne de porc, slănină de porc, apă, sare neiodată, condimente (muștar), bicarbonat de sodiu, dextroză, zahăr și aromă de fum. De ce ai pune aromă de fum în mici? Pentru ultimul ingredient, nu îi voi mai cumpăra.

Aveam așteptări mari de la ei, însă au dezamăgit din păcate. Revin cu prețul imediat ce găsesc bonul.

Atât deocamdată. Voi actualiza articolul ori de câte ori încerc o nouă marcă de mici. Așa că stați pe aproape.

De asemenea, orice recomandare ajută la obținerea unui articol util pentru cât mai multă lume așa că vă întreb… care sunt cei mai buni mici în opinia voastră?

Avatar: Calea Apei ajunge pe Disney Plus

După ceva timp de când a rulat în cinema Avatar: Calea Apei, se pare că acesta ajunge și pe platformele de streaming. Mai precis, pe Disney Plus.

Mi-a plăcut filmul și mă bucur că devine mai accesibil. Îl veți putea vedea începând cu 7 iunie. Hai că nu mai e mult.

Debutul în cinematografe a avut loc pe 16 decembrie, fiind cel de-al treilea film în topul încasărilor. Aproximativ 2,32 miliarde de dolari a obținut din încasări. E ceva, nu-i așa?

Merită văzut, iar dacă nu ați reușit să ajungeți la cinema, zic să vă puneți un reminder pentru a-l vedea la debutul pe Disney. Chiar dacă am văzut că au fost multe persoane nemulțumite de el, din cine știe ce motive, eu nu m-am plictisit în cele trei ore cât ține filmul.

L-ați văzut sau îl veți vedea pe Disney?