Câte kilograme am dat jos. Partea I, ediția de toamnă
În primăvară am renunțat să mai număr calorii și mi-am oferit liber la orice. Reușisem să scap de 20 de kilograme în 4-5 luni, așa că am considerat că meritam o pauză. În plus, parcă vara e mai dificil să fii la regim, nu?
Am ajuns atunci la 93, un rezultat de care am fost foarte mândru. Apoi au urmat câteva luni bune în care nu am mai avut la fel de multe reguli, chiar dacă totuși am încercat să mă mențin pe linia de plutire.
În ciuda eforturilor nu foarte mari, am pus 5 kg înapoi. Cântarul arăta 98.5 kg la început de septembrie, iar faptul că se apropia iar de 100, cifră pe care nu mai vreau să o arate cântarul vreodată, mă cam îngrijora.
Prin urmare, am zis să revin la treabă. De fapt, planul era stabilit încă de la bun început, așa că urma oricum să revin la topit kilograme, mai ales dat fiind faptul că nu era îndeplinit obiectivul meu de a ajunge undeva la 80 kg.
Ei bine, la fel precum la început, kilogramele s-au topit foarte rapid. În prima săptămână am ajuns la 96.35 kg, ceea ce presupunea aproape 2 kg date jos.
După două săptămâni am ajuns la 95.4 kg. Astfel, ce s-a pus în perioada de pauză, s-a dus rapid. Acum, după aproximativ o lună, cântarul arată 94.5 kg. Practic, ar mai trebui să dau 2 kg jos și ajung la greutatea din primăvară.
Obiectivul meu ar fi ca 2024 să îl încep cu o cifră de sub 90 pe cântar. Dacă reușesc asta, sunt mulțumit. Probabil că se va întâmpla!
Ce am făcut pentru a pierde kilogramele?
Nu prea multe. Nu am mai numărat calorii, mi-am păstrat programul de mese 9 – 12 – 16, obiceiul de a bea apă și de a consuma zahăr cât se poate de puțin.
În schimb, am încercat să fac mai multă mișcare. Am redus pâinea și am aplicat regulile din Revoluția glicemiei. Toate acestea pare că dau rezultate.
Au fost destul de multe excepții de la regulă și abuzuri pe alocuri. Totuși, am încercat să compensez prin mișcare, iar momentan totul e conform planului.
Nu am mai numărat caloriile, am mâncat normal, mâncare gătită, uneori poate mai mult decât era necesar.
Încerc ușor-ușor ca acest regim, dacă poate fi numit el așa, să devină un stil de viață, astfel încât kilogramele să nu se mai pună la loc. De văzut ce voi reuși să fac. Însă vă țin la curent, știți bine.
Adio bere! Eu îmi pun toate speranțele în această schimbare că voi mai scăpa de kg. Pe vremea rece nu mai intră așa ușor berea.
Mult succes!
Succes și ție. Am lăsat și eu berea pe dreapta deseori, schimbând-o ca Becali la pauză cu vinul șpriț. Pare că intră destul de bine, de ce să mint? În plus, e mai puțină mahmureală când se lasă cu abuz.
Și eu care nu știu cum să mai pun câteva kile pe mine deși bag în mine mâncare ca într-un spart.
Bicicleta te va ajuta mult dacă încerci
Da, nu e ușor nici să te îngrași. Cred că merită să se discute la fel de mult și pe acest subiect.
E foarte greu sa slabesti, mai ales cand treci prin fata televizorului si e reclama la mc donalds. Un hamburger, care face cu ochiul. Si mananca al cu o pofta!
Da, marketingul nu este mereu in favoarea noastra, e drept.
Eu si Iulian bagam ca spartii in noi si nu reusim sa ne ingrasam iar altii se ingrasa fara a manca prea mult , fara dulciuri , fara bere etc …
Corpurile oamenilor sunt diferite.
Ce repede a trecut vremea de cand mai comentam la articolele tale despre kg de prin primavara. Intre timp, din pacate, am mai reusit sa scad aproape 1kg. Oscilez intre 70.5 is 71.5. Ca sa fiu bine, trebuie sa am 74-75. Din pacate nu am avut 75 niciodata.
Ti-am mai scris si data trecuta, cand aveam ceva luni bune de cand am baut ultima bere. Ei bine, in iarna asta se fac 12 luni fara bere. Si extrem de putina paine. Am mancat paine anul asta cat bagam in 30 de zile anii trecuti.
Eu am incercat sa bag si ceva extra prin doua borcane mari de gold standard 100% whey protein + mancare sanatoasa, dar au lucrat invers fata de ceea ce voiam eu.
Nu ramane decat sa incerc cu ceva mass gainere si ceva creatina.
E amuzant ca incarcam amandoi sa obtinem ceea ce celalalt nu doreste 😀
Zboară timpul. Cam greu să te îngrași într-un mod sănătos, nu?