Acuma ceva timp vă ceream câteva sfaturi pentru a rezolva problemele cu somnul și, chiar dacă a trecut o vreme de atunci, somnul meu încă nu are un program fix de unul singur, așa cum mi-aș fi dorit. Așa că, atunci când am fost să îmi ridic ceasul de un dolar din China, am intrat și într-o farmacie să cer ceva pentru somn, după ce mă culcasem la 5 dimineața și mă trezisem cu o oră mai târziu, că nu mai suportam să nu pot dormi ca lumea.
Și am văzut că funcționează de minune. Numele acestor pastile este Bien Dormir iar eu iau câte una în fiecare seară pe la 9:30-10 și adorm cam într-o oră, fără prea mult efort. Și așa dorm până pe la 7 și ceva, 8 sau cel târziu 9 dimineața. Mă trezesc bine odihnit, iar asta e super.
Am luat 10 pastile până acum și mai am 10. Am dat 16 lei pe această cutie și sper că după ce le voi lua pe toate, organismul meu își va cunoaște programul de somn și va funcționa singur, fără ajutor.
