Rotrafic, viitorul t5.ro?

Cât am lipsit de pe aici, s-au întâmplat lucruri despre care probabil că ați aflat deja. Scriu, însă, și eu despre ele, deoarece știți că obișnuiesc să promovez ceea ce îmi place, iar asta ar trebui să o facem cu toții.

La fel precum mulți dintre cei care – încă – mai scriem pe un blog, dispariția t5.ro a fost o problemă. Erau tare accesibile datele despre trafic atunci când el exista, așa că aș minți să spun că m-am bucurat când am văzut că a crăpat și nu își mai revine.

Mai apoi, au tot apărut alternative, una dintre ele fiind și TopBlog, despre care am scris, pe atunci, pe blog. Acesta a prins bine la public, ba chiar părea să fie accesat de multă lume, venind constant oameni pe blog de acolo.

S-au înscris majoritatea bloggerilor de pe la noi, fiind un site lansat, de asemenea, de către un blogger. Ba chiar, Alex a trimis mailuri tuturor bloggerilor de pe la noi, probabil, iar astfel a reușit, probabil, să îi convingă să își înscrie site-ul acolo.

Sunt 68 de bloguri înscrise pe TopBlog, ceea ce nu e deloc puțin. Marea lui problemă pare a fi lipsa automatizării, însă rezolvarea ar fi trebuit să apară, la un moment dat. Nu au mai apărut informații noi la metodologie, de prin aprilie, sperăm doar că nu va renunța la el, pentru că potențial există. O fi ocupat și totodată sunt sigur că ușor nu e.

Cu automatizare vine rotrafic.xyz, însă deocamdată nu a prins prea mult la trafic. Extensia ar putea fi de vină? Ori poate că Valentin nu este la fel de cunoscut precum Alex (Hoinaru) iar astfel nu există la fel de multă credibilitate?

Eu m-am înscris, însă suntem doar 12 bloggeri înscriși. Destul de puțin, nu? Sper totuși să nu rămânem atâția, deoarece un astfel de serviciu este destul de necesar, așa că merită susținut.

Mi-am cumpărat încă un flex Dexter

Spun încă un pentru că, în trecut, am cumpărat un flex Dexter pentru tata. Am scris despre el în acest articol.

De atunci, tata l-a tot folosit pentru treburi din gospodărie și încă duce. Ba chiar feedback-ul oferit de el este foarte pozitiv. O singură dată s-a plâns, că nu ar fi suficient de puternic, însă la șină de tren e clar că nu poți tăia cu orice, nu?

Chiar dacă este unealta care mă atrage cel mai puțin, deoarece mi se pare destul de urât de lucrat cu ea și chiar destul de periculos, uneori se dovedește a fi utilă.

De exemplu, motivul pentru care am cumpărat eu flexul este curățarea grătarului de urmele de mortar rămase de la zidire. Nu puteam face treaba asta mecanic, mai ales că mortarul s-a întărit destul de puternic, așa că un flex dotat cu perie de sârmă face treaba mult mai ușor.

Drept urmare, în mai puțin de două ore am șlefuit aproape întregul grătar. Ar fi mers chiar și mai rapid, însă am văzut că se încinge repejor cu peria, fiind destul de solicitat presupun, așa că am mai luat pauze. Nu de alta, dar mai am spatele grătarului de curățat iar mai apoi îl voi folosi și pentru a tăia cărămidă, grătarul nefiind încă finalizat.

L-am luat, așadar pentru a-l exploata în condiții urâte, cu mult praf, care este foarte probabil să îl ucidă. Vedem cât duce, e de sacrificiu. Altfel, nu aș fi cumpărat niciodată un flex, pentru că îl puteam folosi oricând pe cel al tatălui meu. Numai că și-a stricat deja un flex la tăiat cărămida, atunci când am ridicat grătarul, așa că mi se părea aiurea să pățească la fel și cu cel nou.

Ar mai fi și niște fier de tăiat cu el, însă `oi vedea dacă mă bag sau o să cer ajutorul.

Apropo, și mașina de găurit Dexter face treabă bună. Deocamdată nu a dat înapoi, chiar dacă am pus-o și la treburi mai dificile. Să văd dacă voi prinde scândura la acoperiș cu șuruburi sau cu cuie, iar dacă voi merge pe prima variantă, voi vedea atunci ce poate.

Mi-ar fi plăcut ca acest flex să vină cu ceva buton de reglare a vitezei, însă aparent e o setare pe care nu o găsești prea ușor la o astfel de sculă, chiar dacă mie mi se pare utilă.

Vă anunț eu când și dacă moare, înădușit cu praf sau încins.

Nimic nu e mai neplăcut decât timpul petrecut în service

Cred că orice service auto ar trebui să îți ofere, cumva, posibilitatea de a preda mașina de acasă, iar mai apoi să ți-o aducă reparată, cu nota de plată la domiciliu. Ori să fie poziționate în așa fel, încât să lași mașina și mai apoi să fii chemat când e gata. Se întâmplă asta uneori, însă majoritatea șoferilor preferă să stea la fundul mecanicului, cel mai adesea.

Asta îmi displace mie cel mai mult: să stau în service, așteptând ca mașina să fie gata. Mă plictisesc grozav iar fiecare șurub înțepenit care stârnește bătăi de cap mecanicului, mă stresează și pe mine la fel de mult.

De când mă știu, am fost destul de atehnic la aproape orice. Așa se face că circulam cu arcurile de pe față rupte de ceva timp, fără să îmi dau seama. De fapt, puteam să jur că e de la planetară, pentru că despre ea știam că e dusă.

În fine, sunt foarte afon în materie de mașini, în ideea că poate să bată ceva piesă în ritm de Zdop și Zdup, că eu nu îmi dau seama.

E un dezinteres total pentru tot ce se întâmplă acolo, iar cel mai adesea nu e chiar minunat să repari o mașină care are buletinul făcut de mult timp. Pentru că toate-s ruginite și toate se desprind greu.

Norocul meu e că am un prieten mecanic, care locuiește în același bloc, așa că îi pot lăsa cheile de cu seara, pentru ca dimineața să meargă cu mașina în service. Cu ocazia asta mai descoperă dacă bate ceva sau nu, pe lângă verificările din service.

Cum obișnuiți să procedați atunci când lăsați mașina în service? Stați lângă ea, sau reveniți când e gata?