Rotrafic, viitorul t5.ro?

Cât am lipsit de pe aici, s-au întâmplat lucruri despre care probabil că ați aflat deja. Scriu, însă, și eu despre ele, deoarece știți că obișnuiesc să promovez ceea ce îmi place, iar asta ar trebui să o facem cu toții.

La fel precum mulți dintre cei care – încă – mai scriem pe un blog, dispariția t5.ro a fost o problemă. Erau tare accesibile datele despre trafic atunci când el exista, așa că aș minți să spun că m-am bucurat când am văzut că a crăpat și nu își mai revine.

Mai apoi, au tot apărut alternative, una dintre ele fiind și TopBlog, despre care am scris, pe atunci, pe blog. Acesta a prins bine la public, ba chiar părea să fie accesat de multă lume, venind constant oameni pe blog de acolo.

S-au înscris majoritatea bloggerilor de pe la noi, fiind un site lansat, de asemenea, de către un blogger. Ba chiar, Alex a trimis mailuri tuturor bloggerilor de pe la noi, probabil, iar astfel a reușit, probabil, să îi convingă să își înscrie site-ul acolo.

Sunt 68 de bloguri înscrise pe TopBlog, ceea ce nu e deloc puțin. Marea lui problemă pare a fi lipsa automatizării, însă rezolvarea ar fi trebuit să apară, la un moment dat. Nu au mai apărut informații noi la metodologie, de prin aprilie, sperăm doar că nu va renunța la el, pentru că potențial există. O fi ocupat și totodată sunt sigur că ușor nu e.

Cu automatizare vine rotrafic.xyz, însă deocamdată nu a prins prea mult la trafic. Extensia ar putea fi de vină? Ori poate că Valentin nu este la fel de cunoscut precum Alex (Hoinaru) iar astfel nu există la fel de multă credibilitate?

Eu m-am înscris, însă suntem doar 12 bloggeri înscriși. Destul de puțin, nu? Sper totuși să nu rămânem atâția, deoarece un astfel de serviciu este destul de necesar, așa că merită susținut.