Am găsit, în sfârșit, o aplicație pentru monitorizarea veniturilor & cheltuielilor

Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat anul trecut este importanța de a monitoriza cheltuielile și veniturile. Acest lucru este, cel puțin teoretic, destul de ușor de făcut. Iar dacă faci asta, mai apoi îți va fi mai ușor să optimizezi treburile.

Cel puțin asta am înțeles eu. Numai că pentru mine monitorizarea cheltuielilor a fost o foarte grea provocare. Asta deoarece mi-a fost foarte greu să găsesc o aplicație cu care să mă înțeleg.

Am încercat nenumărate, dar majoritatea aveau câte o problemă. Îmi făceam cont, începeam să monitorizez și renunțam după 10-15 zile.

Începea o nouă lună iar eu încercam o nouă metodă de monitorizare și tot așa. Într-un final, pare că în ianuarie am reușit, în sfârșit, să închei o lună de monitorizare a cheltuielilor, asta după ce m-am descurcat binișor atât în noiembrie cât și în decembrie.

M-am reîntors la prima aplicație testată, anume Walley by BudgetBakers. Am fost nevoit să cumpăr planul premium, pentru care nu mai știu cât am plătit.

Nu m-a încântat ideea de a plăti pentru o aplicație, dar dat fiind faptul că e lifetime, am zis că merge. Aveam nevoie de planul ăsta pentru diferite funcții așa cum a fost sincronizarea cu conturile bancare, la care am renunțat la un moment dat.

Aplicația e foarte bogată în funcții și opțiuni și încă nu am avut curaj să testez prea multe. Pentru început, nu vreau decât să monitorizez totul, pentru ca mai apoi să trec la nivelul următor.

Am editat categoriile cât să se potrivească cu cheltuielile și sursele mele de venit și încerc să nu treacă mai mult de 1-2 zile fără să actualizez totul în aplicație. Sigur, ar fi fost ideal să fac asta după fiecare tranzacție, doar că mi-e cam greu să fac asta acum.

Aplicația poate fi găsită aici dacă folosiți Android dar din câte am văzut este disponibilă și pt iOS. O puteți încerca dacă aveți nevoie de o astfel de aplicație.

Cel mai mult îmi place că au o platformă ce poate fi accesată din browser și e sincronizată cu aplicația. Personal, de ceva timp folosesc mai mult site-ul web, pentru că obișnuiesc să folosesc telefonul prea mult, așa că mi-e mai confortabil să fac asta pe desktop.

Folosiți un astfel de instrument de monitorizare a cheltuielilor?

Cum monitorizați cheltuielile și veniturile?

Așa cum spuneam nu demult, mi-aș dori să mă prezint mai bine din punct de vedere al educației financiare, deoarece există mult loc de mai bine. Așa că am mai citit câte una, câte alta, iar mai peste tot am găsit recomandarea de a monitoriza veniturile și cheltuielile.

Acest obicei te ajută, cumva, să conștientizezi și să reduci cheltuielile. Ori cel puțin așa am înțeles eu. Oricum ar fi, e bine să ai o perspectivă clară asupra ceea ce faci cu banii, zic eu.

Din fericire există o mulțime de aplicații care te pot ajuta să ții o evidență clară a cheltuielilor și a veniturilor. Din păcate, sunt prea multe!

Luna asta am tot căutat una cu care să mă pot obișnui. Cea mai mare problemă pe care am avut-o cu aplicațiile testate a fost legată de interfață. Mi-aș fi dorit ceva aerisit, simplu de folosit și mai ales cu statistici prezentate într-un mod cât mai clar.

Cel mai adesea, am găsit opusul. Au fost și aplicații ok din punctele acestea de vedere, dar nu îmi ofereau suficiente categorii în care să includ cheltuielile.

Apoi, recunosc că e greu să stai să notezi fiecare cheltuială în parte. Amânam pentru seara, seara pentru a doua zi, iar a doua zi uitam.

Drept urmare, prima lună în care am încercat să țin evidența a cheltuielilor a fost un adevărat eșec. Cu toate acestea, am reușit să țin o evidență a veniturilor. Poate pentru că-s mai puține, ori pentru că aduc mai multă bucurie? Cine știe.

Oricum ar fi, nu vreau să renunț. Veniturile le-am ținut cu ajutorul unei agende format A7. Am o mare pasiune pentru aceste agende care mi-s tare simpatice. Mi-am amintit că la începuturile mele în ale scrisului pe blog, îmi notam ideile de articole într-o astfel de agendă.

Prin urmare, în aprilie voi avea o agendă pentru venituri și una pentru cheltuieli. Pe acestea ar trebui să le port cu mine, sau cel puțin să am contact cu ele zilnic. Sper să îmi iasă mai bine, iar apoi să externez totul într-un Excel. Pardon, în Libre Office, că are și el d-astea.

Sper să îmi iasă.

Voi folosiți vreo aplicație de acest tip? Accept recomandări, că nu am răbdarea necesară să le testez pe toate până o voi găsi pe cea care mi se potrivește.