De felul meu, nu prea consum ciuperci de nici o culoare, cu doar câteva excepții: pe grătar, la cuptor, pe pizza și rareori în paste. În esență, trebuie să fie cât mai bine uscate, deoarece nu îmi place textura lor. Ori cel puțin așa credeam!
Cert este că am fugit de ciuperci încă de mic. Ai mei le gătesc, ocazional, cu smântână, iar mirosul respectiv mă alunga efectiv de acasă. Ori de câte ori făceau astfel de ciuperci, sigur stăteam departe de casă câteva ore bune, numai să nu simt mirosul. De altfel, smântâna gătită nu îmi place deloc, iar ambele combinate sunt un adevărat coșmar!
Cu toate acestea, mereu am zis că mi-ar plăcea să merg la cules ciuperci. Sigur, se fac champinioane pe imașurile de pe meleagurile natale, doar că v-am zis cum le prefer eu.
Mă atrăgea mai tare ideea de a cutreiera pădurile în căutarea ciupercilor, iar după ploile din ultima vreme, în zonă a fost invazie de hribi. Erau pline rețelele de socializare de hribi, așa că am zis că e musai să încercăm și noi!
Cu toate acestea, existau două probleme: nu știam de unde și nici nu avem cunoștințe în a diferenția ciupercile bune de cele care te-ar putea ucide. Ne-am documentat însă de pe internet, dintr-un ghid pentru culegătorii de ciuperci, iar la fața locului am sunat părinții și totodată am comunicat mereu cu un prieten priceput, căruia i-am trimis fotografii pentru identificare.
Am identificat o pădure în apropierea Sucevei, dar am mers spre seară și s-a făcut întuneric destul de rapid. Știam că există stejar în pădure, aceasta fiind de foioase, și totodată știam din trecut că oamenii merg acolo la cules. A doua zi, pe la 12, vecinul de sus s-a apucat de renovări, așa că nu mai puteam sta în casă nici cu muzica la maxim.
Prin urmare, am zis că trebuie să plecăm de acasă! Și ce loc mai bun pentru a fugi de acasă există dacă nu la ciuperci? Am căutat în jur de 30 de minute până am găsit primii hribi, așa că am prins destul de mult curaj.
Apoi am cutreierat pădurea destul de mult fără să îi mai vedem culoarea, iar în final, când ne apropiam de mașină, am mai găsit câțiva, într-un desiș în care probabil restul culegătorilor nu au ajuns.
Am avut aproximativ 1.5 kg în prima zi și 1.3 kg în ziua cu numărul 2. Desigur, am petrecut câteva ore bune prin pădure, dar e o activitate tare plăcută.
Seara, când am ajuns acasă, i-am și gătit. M-am ocupat eu de ei! Cu teama că va apărea mirosul neplăcut, m-am pus pe făcut hribi la tigaie dar, din fericire, acel miros urât nu a apărut, ba chiar miresmele din bucătărie erau destul de plăcute.
A sosit și proba gustatului, cu emoții e drept, iar gustul nu a fost deloc rău. Cu ceapă, usturoi și mămăligă merg foarte bine. Mă gândesc că sunt și rețete mai deosebite, dar sigur îi voi trata special.
Avem două pungi deoparte, la congelator, pentru că una e promisă. Așa că sigur vor fi gătiți la ocazii speciale.
Probabil că vom mai merge, mai ales că se mai anunță ploi în viitorul apropiat. 2-3 kilograme dacă aș mai găsi, aș fi mai mult decât fericit. E destul de greu, însă, deoarece pădurea unde mergem noi e măturată de culegători, majoritatea cu ochiul mai format decât al nostru și mai experimentați totodată.
Mi-aș dori să experimentez și pădurile de conifere, însă mi se pare mai dificil de cutreierat dacă nu știi meleagurile. În plus, nu aș vrea să dau nas în nas cu ursul.
Dacă provocarea hribilor a fost trecută cu succes, cred eu, urmează să încerc și ghebele. Asta dacă le voi găsi, desigur!
Mergeți la cules ciuperci? Vă plac?
