Am făcut pizza la țest
Dacă tot am descoperit gătitul la țest, am zis că merită să fac mai des experimente la el. Prin urmare, în urmă cu aproximativ două săptămâni am zis să mai fac un experiment: pizza la țest.
Dintre toate mâncărurile astea considerate a fi „nesănătoase”, pizza îmi place cel mai mult. Cu toate acestea, încerc pe cât e posibil să o fac acasă, astfel încât să am control deplin asupra ingredientelor.
Desigur, trebuie să spun că acesta a fost mai degrabă un experiment, așa că nu am pus foarte mult preț pe ingrediente. Cu alte cuvinte, în caz de eșec, am zis să nu existe pierderi prea mari. De aceea am folosit făină albă – care se frământă mai ușor și mai plăcut – precum și mezeluri.
În mod ideal, aș folosi un mix de făină integrală cu făină albă și carne pregătită în prealabil pe grătar, cel mai probabil, sau chiar mezeluri făcute în casă. Sau doar legume, de ce nu?
Cel mai ieftin cuptor pentru pizza?
Cuptorul din curte așteaptă și el să fie finalizat. Teoretic, ar trebui doar să îl mai lipesc cu puțin lut, iar în final să fac suficiente experimente în ceea ce privește focul. Cu toate acestea, cuptorul cel mare va fi folosit destul de rar pentru pizza, ci mai degrabă vom găti preparate mai serioase, așa cum sunt sarmalele sau carnea.
Prin urmare, pentru pizza, cel mai probabil că vom folosi țestul cel mai adesea. Motivele sunt cât se poate de simple, precum:
- nu trebuie să consumi prea mult lemn de foc;
- se încălzește destul de rapid;
- nu este necesar să folosești doar lemn de foc, ci merg și vreascurile;
- pizza se gătește în mai puțin de 10 minute.
Iar dat fiind faptul că un țest se poate cumpăra cu 250 de lei, dimensiunea medie care poate fi transportată pentru curier, sau 350 de lei dimensiunea mare, țestul poate fi considerat a fi cel mai ieftin cuptor pentru pizza pe vatră. O treabă bună, nu?
Cum a fost pizza la țest
Pentru blat, am folosit rețeta asta deoarece caut de ceva timp să fac un aluat cât mai bun pentru pizza. Rezultatul aproape că s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele.
Desigur, am adaptat cantitatea ingredientelor pentru a face mai multe pizza (6 la număr), astfel încât să existe posibilitatea de a face cât mai multe experimente.
Primul experiment a fost cât se poate de eșuat. Doar am pus griș pe paleta pentru pizza, nu și sub blat, iar când să transfer pizza pe vatră, aceasta nu a alunecat.
La următoarea, am schimbat strategia: nu am mai folosit griș, ci făină de mălai. Am pus făină de mălai atât pe paletă cât și pe masa de lucru, astfel încât să rămână suficientă și pe blatul de pizza. Acum a alunecat fără probleme și fără emoții.
Apoi, a fost necesar să fac experimente în ceea ce privește focul făcut sub țest.
Primul foc, cel mai important atunci când gătești la țest, a fost de aproximativ 50 de minute.
Pizza eșuată s-a copt, însă ingredientele au zburat peste tot sub țest, așa că nu a fost prea comestibilă.
Pentru a doua pizza, am mai făcut un foc de 20-30 de minute. Prima pizza a stat sub țest aproximativ 10 minute și s-a gătit foarte bine.
Am încercat să fac și o a doua pizza tot în baza primului foc, ceea ce nu prea mi-a ieșit. După 10 minute era destul de crudă, apoi după 15 era cât de cât făcută. Poate dacă o mai lăsam vreo 10 minute, s-ar fi gătit.
Drept urmare, la următoarele pizza, am făcut câte un foc de 15-20 minute pentru fiecare, pentru a nu risca nimic.
Desigur, e un proces de durată, dar dacă ai oamenii potriviți lângă tine, ai parte de un timp plăcut.
Gustul este foarte fain, abia aștept să mai fac, să îmbunătățesc produsul final.
Era buna o poza si dupa gatire sa vedem cum a iesit 🙂
Avem, dar mai vreau să fac un articol, la un moment dat.
arata super acum am si eu una la cuptor dar sigur a fost mai buna a ta 😀
Nu neg. 😀 Să fie poftă!