Dacă în ultimele 2 zile am reușit să pălăvrăgesc câte ceva, am zis că trebuie să încerc să continui și azi. Așa că am luat ca subiect o întâmplare de anul trecut, de dinainte de revelion.
După 2 ani de șoferie în care nu am luat nici o amendă, deși am fost iertat o dată, a sosit și timpul să iau primul radar. Mă grăbeam să ajung din Botoșani la Ștefănești – cică un „oraș” de pe lângă Prut – și, chiar dacă simțeam că graba mea nu e bună și că duce departe, la ieșire din a doua localitate dinspre Botoșani către Ștefănești, la una din mașinile ce veneau din față i s-a aprins girofarul. Nu era nici o șansă să fie ambulanță sau pompieri, mi-am dat seama că am pus-o, mai ales că aveam vreo 80 și ceva, așa că am semnalizat dreapta și am oprit.
Am și pregătit actele, ca să-i fac munca mai ușoară, iar când a ajuns la geamul meu – după ce a oprit și loganul din spatele meu, deci chestia cu mă țin după unu care merge tare că-l ia pe el, iar eu scap, nu merge – eu aveam actele deja pregătite. M-a întrebat cât aveam și i-am zis sincer, că nu-mi plac țigănelile, și probabil asta o fi apreciat și el. M-a mai întrebat și de unde-i graba, i-am explicat, iar într-un final m-a rugat să merg mai încet și am scăpat și de data asta.
Iar după ce am fost iertat și a doua oară, mi-am dat seama că pentru polițist contează mult să vorbești frumos și să-ți asumi greșeala. Dacă te pui în gură și încerci să-l prostești, te arde, așa că mai degrabă ești onest. Desigur, nu poți merge mereu cu ideea că poate mă iartă, că la un moment dat și legea trebuie să își spună cuvântul.
