Încă una din nelimitata serie Cum te mai jecmănește Telekom

Am abonament la Telekom de cel puțin 10 ani. Până acum a fost pe tatăl meu iar pe măsură ce a tot trecut timpul, prin adăugarea de noi opțiuni și servicii, prețul abonamentului a tot crescut, ajungând să dau mai bine de 200 de lei lunar. Așa că am decis să nu mai prelungim abonamentul și să facem unul nou pe numele meu de data aceasta. Tot pentru televiziune, internet și telefon fix.

Când veni vorba de telefonie fixă, am cerut să rămână același număr și pe abonamentul nou, specificând asta și în cerere. Au închis abonamentul vechi și am așteptat două zile fără internet, tv și fix până când au venit să instaleze abonamentul nou. La TV nu au fost probleme, dar la internet și fix mi-a zis încă din start că au gafat-o. Au greșit căsuța de unde trebuia să mă leg la rețea, alegând una de la mai bine de 1 km distanță, în locul celei de la poarta mea. Poate pentru a adăuga niște taxe în plus pentru cablu și alte prostii pe factură. Totodată, au pus alt număr de fix, iar domnul cu instalarea a și sunat la județ – ori cine știe unde – acolo de unde o doamnă mi-a garantat că numărul va fi schimbat pe parcusul zilei de ieri.

A trecut ziua, numărul rămâne neschimbat. Astăzi am sunat iar la 1234 unde m-au zăpăcit cu timpul de așteptare, fiind și transferat de la un operator la altul fără să fiu anunțat. Aflu apoi că dacă doresc schimbarea numărului, trebuie să plătesc 10 euro. Deși cu 24 de ore înainte mi s-a garantat schimbarea numărului și nu am fost informat de nici o taxă. Așa că, privind situația la rece, mi se pare o penibilă jecmăneală.

Sper totuși că Telekom se poate dovedi a fi o companie serioasă, mai ales la nivelul său, și va schimba numărul așa cum am discutat inițial. Asta pentru că nu ar fi fost nevoie de schimbare, dacă mi-ar fi dat numărul pe care eu l-am cerut inițial. De asemenea, totul fără vreun cost suplimentar, pentru că eu am cerut un număr care nu mi s-a dat, fiind eroarea lor, deci nu trebuie să plătesc eu pentru incompetența altora.