Cum să alegi mai ușor câștigătorii unui concurs organizat pe blog

Pentru că recent am organizat un concurs pe BlogdeCarti.Ro și am avut de ales un câștigător sau câștigătoare dintr-o listă de aproximativ 120 de persoane, am zis să împărtășesc și altora o metodă de a alege un câștigător, alta mai ușoară decât random.org.

Am folosit de câteva random.org însă îmi era destul de dificil să aleg câștigătorul deoarece aceștia trebuiau numărați, și cel puțin eu nu am găsit altă metodă decât cea de a-i lua pe rând. Poate că sunt și alte metode de atribuire a unui număr comentarilor însă eu acum am folosit un plugin destul de simplu.

Pluginul se numește Comment Contest și este unul gratuit. Ce face? E simplu. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe Launch contest, un buton care apare în lista de articole și să alegeți numărul câștigătorilor. După ce ați făcut aceste două lucruri, pluginul vă va afișa unul sau mai multe comentarii câștigătoare.

Pluginul ne permite și să excludem unele comentarii, în cazul în care avem dubii că o persoană a trișat și a lăsat două comentarii.

Sper să vă ajute! 😀

screenshot-2

Cum adaugi un prieten din altă țară pe WhatsApp

Zilele trecute eram pe afară și m-am lovit iar de o problemă pe care am întâlnit-o și în trecut: cum adaugi un prieten cu număr din altă țară pe WhatsApp. Am căutat pe internet ceva însă nu am găsit niciun răspuns clar și la obiect astfel încât am avut nevoie de vreo 15 minute să descopăr marele truc. Astfel m-am gândit să public informația și pe blog că poate se va lovi cineva odată de această problemă.

Toată treaba este destul de simplă: tot ce trebuie să faci este să adaugi în lista de contacte numărul de WhatsApp al prietenului sau prietenei CU TOT CU PREFIXUL ȚĂRII DE UNDE PROVINE. De exemplu pentru Franța prefixul este +0033, pentru Italia +0039, pentru Anglia +0044 iar pentru Germania +0049. Pentru alte țări puteți lăsa un comentariu și voi căuta eu pentru voi sau puteți căuta voi pe Google.

De asemenea dacă voi aveți contul pe un număr din străinătate și vreți să adăugați în listă un prieten din România atunci trebuie să adăugați la rândul vostru prefixul +0040.

Dacă aveți nevoie de ajutor, vă stau la dispoziție.

Apropo, îmi place la WhatsApp că are emoticoane cu bere :D.

whatsapp

Câteva sfaturi despre cum să iei BAC-ul

Anul trecut pe vremea aceasta eram și eu foarte stresat în legătură cu BAC-ul. Pe naiba! Aproape că m-am crezut. Nu mi-am bătut deloc capul cu BAC-ul și totuși am trecut, ceea ce e destul de ok cred. Astfel cred că îmi permit să ofer câteva sfaturi celor care au de dat BAC-ul în curând.

Am luat BAC-ul cu o notă de 8.08 și sincer eu unul am fost mulțumit de mine, mai ales că nu învățasem mai nimic tot anul. Pardon, toți cei 4 ani de liceu. Am ținut cont însă de câteva aspecte care, cred eu, m-au ajutat destul de mult.

Am băut apă în timpul examenului

Chiar aseară citeam un articol la Petru legat de acest aspect. Anul trecut citisem pe internet faptul că dacă bei apă vei fi mai concentrat așa că am mers cu o seară dinainte de BAC în Carrefour și mi-am luat o sticlă de apă, de un litru. Era oarecum ciudat deoarece mai toată lumea avea câte o sticlă de 0.5 iar eu stăteam cu sticla de un litru. Cert este că am văzut că m-a ajutat atunci când mă simțeam pierdut. Pur și simplu lăsam foaia deoparte și luam câte o gură de apă. Mai rău a fost că aveam nevoie la baie cam des, însă asta e altă poveste.

Așadar, o lecție numărul 1 dacă vrei să iei BAC-ul ar fi aceea de a bea cât mai multă apă. 1 litru ar fi suficient.

În ziua examenului nu am vorbit despre și nu m-am gândit la BAC

Eu atunci când trebuie să dau un examen trebuie să am o stare cât mai bună că altfel mă panichez. Astfel în ziua în care am dat BAC-ul am făcut orice altceva ce nu are legătură cu BAC-ul. Am mâncat, m-am plimbat, am râs și am glumit. Ba chiar am ținut să mai fac câte o glumă și înainte să înceapă BAC-ul, în sala de clasă, pentru a fi cât mai pregătit atunci când am primit subiectul. Nu am reușit să fac la fel și la Geografie când probabil deja eram obosit așa că acolo am luat cea mai mică notă: un șapte și ceva.

Să știți că nu puteți îngrășa porcul cu câteva ore înainte și chiar dacă eu cu o seară înainte citisem câte ceva, de dimineață am abandonat orice tentativă de a reciti. Dacă veți încerca asta nu veți crea decât confuzie.

Scrie ceva!

Poate că acest sfat nu este la fel de valabil în cazul profilelor reale. La uman însă e unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am putut primi. A venit de la profesorul de istorie care ne-a zis că orice ar fi, să scriem ceva. Indiferent de cerință sau exercițiu. De exemplu la eseul final contează foarte mult încadrarea în pagină astfel încât putem primi punctaj pe niște povești de istorie, cum le numea respectivul profesor. Și mare dreptate a avut. La istorie am luat nota cea mai mare: un nouă și ceva.

Indiferent de cerință, chiar dacă nu știi nimic, încearcă totuși să scrii ceva deoarece un punct oricât de mic contează foarte mult. Cu cât vei fi mai aproape de cerință, cu atât mai bine. Totuși, scrie ceva!

Citește și tu o carte

Chiar dacă zilele acestea sunt probele orale, mai sunt câteva săptămâni până la probele scrise. Deci aveți timp suficient să citiți măcar 2-3 cărți. Dacă în timpul liceului nu ați avut chef să citiți Ion sau Moromeții, atunci poate că ar fi bine să o faceți acum. Nu de alta dar e tare util să citești cartea, aspect care vă poate ajuta muuult la eseul final.

Puteți citi 100 de eseuri din 1000 de culegeri pentru BACALAUREAT însă nu vă vor ajuta la fel de mult precum lectura cărții.

Camerele video nu au nicio treabă cu tine

Au doar în cazul în care vrei să copiezi. Tot mai mulți tineri se întreabă cum să iei BAC-ul dacă sala de clasă e plină de camere video însă eu mă întreb cu ce îi deranjează acele camere. Bine, nu prea ți-ar da voie să scoți fițuicile însă asta e altă poveste. Ia și învață!

Camerele video nu te deranjează cu nimic dacă ai învățat.

Colorează-ți eseurile

Cred că aș fi avut mari probleme pe la istorie dacă nu aveam caietul atât de mâzgălit. Am o memorie vizuală destul de bună așa că mi-am organizat acele câteva foi pe care le-am scris în timpul unui an astfel încât atunci când închideam ochii să văd exact aceeași pagină. Mă rog, în mare parte. Cert este că e foarte fain să ai memorie vizuală deoarece te poate ajuta să ieși din anumite momente dificile.

Poți folosi un marker pentru a-ți organiza mai ușor foile de pe care înveți. Poate vei ține minte că acolo unde ai scris cu verde ai vorbit despre Carpații Orientali. 

Citește cerința de două ori. Sau de trei ori

De aș fi făcut și eu acest lucru. De m-aș fi uitat mai bine la harta aia decolorată nu aș fi făcut toate acele prostii. La română am făcut la fel: am citit o cerință numai pe jumătate așa că am greșit. Mi s-a părut simplu și ar fi fost simplu, doar dacă citeam cerința. Așa am pierdut 0.4 puncte. Și totuși sunt atât de importante.

Nu te grăbi, știu că pare ușor însă nu te grăbi. Citește cerința de două trei ori astfel încât să fii sigur că știi ce ai de făcut. Nu de alta dar 2-3 cuvinte ar putea schimba o cerință întreagă. De ce să nu le citești?

Fii calm

O fi poate un examen foarte, foarte important însă nimeni nu a murit dacă a picat BAC-ul. Viața ta nu se termină imediat după ce ai aflat că ai picat examenul la română. Mai ai o șansă la toamnă și altele două anul viitor. Astfel trebuie să fii calm și cu picioarele pe pământ. Nu de alta dar o minte limpede funcționează muuult mai bine.

Nu trebuie să te stresezi prea mult deoarece îți vei pierde concentrarea iar aceasta este decisivă în privința notei. Fii calm, nu te va trimite nimeni la gaz dacă vei pica BAC-ul.

Așadar dragilor, eu vă urez mult succes la BAC și vă amintesc că dacă veți citi cărțile, veți bea apă, veți rămâne atenți și veți citi cerința de două trei ori, nu aveți cum să nu luați BAC-ul.

Culegerile sunt desigur foarte utile pentru a lua bacalaureatul. De aceea vă recomand să cumpărați de aici cărți pentru BAC la preț redus și cu transport gratuit.

cum să iei bac-ul

Cum să stai mai puțin timp pe Facebook

După cum bine știți, săptămâna aceasta mi-am propus să nu intru deloc pe Facebook.com deoarece pierd foarte mult timp pe această rețea de socializare. Totuși am mare nevoie de chatul de pe Facebook așa că nu am putut să mă despart de el nici măcar pentru 7 zile. În acest sens m-a ajutat foarte mult Messenger.Com.

Nu știu dacă știați, însă cei de la Facebook au lansat acum ceva timp Messenger.Com, adică un site unde poți vorbi cu prietenii de pe Facebook fără ca să mai vezi pisicile, mâncarea sau selfie-urile din newsfeed. Pe scurt, mai puțin timp pierdut.

Pe Messenger.com nu intru decât să văd dacă m-a căutat cineva sau doar pentru a trimite un mesaj. După ce verific aceste două aspecte, ies și îmi văd în continuare de treabă. Este foarte fain că nu mai ai tentația aia de a sta și a da scroll la infinit, chiar dacă nu vei găsi oricum nimic interesant.

Astfel am reușit să economisesc mai mult timp liber pe care îl pot folosi cum vreau eu. Încerc să citesc mai mult și chiar să scriu mai mult pe blog, nu reușesc însă să găsesc mai ușor unele idei pentru articole utile și de calitate. Aceasta ar fi o problemă pe care trebuie să o rezolv cât mai repede.

Așadar, dacă vreți să stați mai puțin pe Facebook, vă recomand Messenger.com.

cum sa stai mai putin pe facebook

 

Bulk Move, un plugin util care ne ajută să mutăm categoriile

Cred că un blog nu ar trebui să aibă prea multe categorii ci puține dar bune și sugestive. Eu am destul de multe însă weekendul acesta am mai mutat din ele, am făcut din două una singură așa că mă simt mai bine acum. Când am lucrat prima oară la restructurare am făcut totul manual. Acum însă am găsit pluginul Bulk Move.

Ce face acest plugin? E simplu, te ajută să muți articolele dintr-o categorie în alta cu doar un singur click. Eu aveam două categorii Tech și Tutoriale și am zis că e mai bine să rămână doar tech. Acolo vor rămâne deci și tutorialele ca să fie mai simplu de navigat. Tot pluginul ăsta ne dă voie să lucrăm și la structura etichetelor. Poți de asemenea și să îl folosești pentru a șterge o categorie.

Bulk Move poate fi descărcat de aici și este foarte ușor de folosit. Mie mi-a fost de folos și cu siguranță voi mai avea nevoie de el.

plugin de mutat categorii

Cum să trimiți fișiere mari prin mail

Zilele acestea am încercat să trimit un videoclip mai mare prin mail unei prietene și m-am lovit de tot felul de probleme. Știți probabil faptul că nu prea putem trimite fișiere prea mari prin mail iar când persoana cealaltă nu e prea obișnuită cu serviciile de clouding, devine și mai greu. Totuși cum putem trimite un fișier mai mare de câteva zeci de MB? Mai jos vă voi recomanda câteva servicii care vă ajută să trimiteți fișiere pe mailul prietenilor.

YoTransfer.Ro

După cum zice și numele, acesta este un serviciu prin care putem trimite fișiere. Trebuie să specific și faptul că acesta este un serviciu gratuit și poți transfera fișiere de până la 3 GB cu el. L-am folosit chiar azi și astfel vi-l pot recomanda fără niciun dubiu deoarece funcționează 100%.

link către site

WeTransfer.Com

Chiar dacă nu l-am folosit personal, am auzit multe persoane care mi-au recomandat WeTransfer.Ro pentru a trimite fișiere mai mari pe care nu le putem trimite prin mail. La fel ca în cazul serviciului YoTransfer, WeTransfer ne permite să transferăm fișiere de până la 2 GB.

Dacă îmi permiteți să mă abat puțin de la subiect, mi se pare tare amuzantă asemănarea dintre numele celor două servicii. Or avea oare aceiași administratori?

Gfile.Ro

Gfile ne permite să încărcăm fișiere și să le parolăm astfel încât să nu poată fi accesate de nimeni care nu știe parola. Totuși sincer să fiu îmi place mai mult ideea ca fișierele să fie trimise în privat deoarece parcă pare mai siguri. Puteți însă testa și acest serviciu deoarece permite să trimiteți fișiere de până la 2 GB, la fel ca și în cazul serviciilor de mai sus.

link către site

Filesharing.md

Acest site l-am găsit pe Google după ce am căutat cum să trimiți fișiere mari prin mail. După cum probabil vă așteptați deja, acesta ne permite să transferăm fișiere de cel mult 2 GB. Serviciul poate fi accesat pe Filesharing.md.

Tot pentru a trimite fișiere de dimensiuni mari putem folosi și servicii de clouding precum Dropbox, pe care eu îl folosesc foarte mult în ultima vreme, precum și Google Drive care poate fi la fel de utile.

Voi cum trimiteți fișierele de mari dimensiuni?