7 lucruri pe care trebuie să le știi despre eMAG Genius
Am spus-o de multe ori aici pe blog și probabil că o voi mai face mult timp de azi înainte: serviciul EasyBox de la eMag e grozav. Iar dacă ai abonament Genius de la eMag, te poți bucura și mai mult de acest serviciu. Acesta este motivul pentru care am decis să fac un articol cu x lucruri pe care trebuie să le știi despre eMag Genius.
Astfel, dacă ai auzit de acest abonament de la eMag și te interesează să afli mai multe lucruri despre el, cred că ai ajuns la locul potrivit. Iată ce trebuie să știi despre eMag Genius:
Cuprins
1. Ce este eMag Genius – abonamentul tot mai promovat de cel mai mare magazin online din România
Genius este un abonament care, odată achiziționat, îți garantează livrare gratuită indiferent de valoarea produselor ce pot fi livrate în EasyBox și au eticheta Genius. Poți comanda și un produs care costă 1 leu, iar livrarea va fi gratuită. Pentru produsele voluminoase, care nu pot fi livrate în EasyBox, ai transport gratuit prin curier, atât timp cât valoarea comenzii este de peste 100 lei.
Practic, cel mai mare avantaj pe care îl prezintă eMag Genius este întocmai faptul că te scapă de costurile pentru transport. Iar dacă obișnuiești să comanzi des online, atunci fără dar sau poate investiția merită făcută pe deplin.
2. Cât costă eMag Genius?
Dacă tot vorbim despre investiții, probabil că te întrebi care este prețul acestui abonament. Ei bine, în mod obișnuit abonamentul eMag Genius are un preț de 99 de lei pentru un an. Eu am prins o ofertă de Black Friday și am plătit 99 de lei pentru un an și jumătate.
Prin urmare, ar trebui să accesezi acest link pentru a verifica dacă nu cumva există o promoție. În plus, dacă vei comanda folosind link-ul meu, vei primi un voucher de 20 lei.
3. Merită să investești în achiziționarea abonamentului Genius? Păreri după câteva luni de utilizare
Eu am folosit perioada de probă a abonamentului iar apoi am hotărât să îl cumpăr. Iar dacă vreți mai multe păreri despre Genius, cred că imaginea următoare vorbește de la sine:
Nu am făcut prea multe comenzi și cu toate acestea abonamentul Genius și-a scos deja banii. Astfel, ce alte păreri aș mai putea spune în afară de faptul că merită pe deplin un astfel de abonament.
4 Despre perioada de încercare a abonamentului Genius
Eu am și un articol separat despre perioada de încercare a abonamentului Genius pe care cei de la eMag o oferă. Practic, ai la dispoziție un abonament de 7 comenzi pe care le poți face în cel mult 3 luni de zile. Este suficient pentru a-ți face o idee clară asupra avantajelor pe care deținerea abonamentului Genius le poate oferi.
Îți recomand să profiți de această ofertă, deoarece nu ai nimic de pierdut, ci doar de câștigat.
Atenție însă! După expirarea perioadei de încercare, achiziționarea unui abonament Genius se face automat. Ar trebui să anulezi asta, în cazul în care nu te-a convins serviciul.
Apropo, în perioada de încercare ai parte de 10% discount suplimentar pentru mai multe categorii de produse.
5 Care sunt produsele Genius?
Nu toate produsele de pe eMag au livrare gratuită prin programul Genius, dar majoritatea au. Cele vândute de eMag sunt incluse în acest program, însă vei găsi și produsele altor comercianți. Pentru a ști care sunt produsele ce pot fi comandate prin programul Genius, produsele pot fi filtrate astfel:
Sau la fel de bine poți ști dacă un produs anume beneficiază de livrare gratuită prin programul Genius urmărind eticheta:
Din câte văd, electrocasnicele mari nu sunt incluse în programul Genius, ceea ce mi se pare un dezavantaj. Doar produsele mai micuțe par a fi incluse în acest program. Deși, televizoarele sunt și ele incluse în programul Genius.
6 Ce avantaje oferă deținerea unui abonament în Genius?
Transportul gratuit nu este singurul avantaj al serviciului genius de la eMAG. Ai parte de livrare mult mai rapidă decât în mod obișnuit, de retur magic plus alte beneficii importante.
Returul magic înseamnă retur gratuit în 60 de zile, atât pentru produsele vândute de eMAG cât și pentru cele ale partenerilor. În plus, dacă alegi returul magic la easybox, primești banii înapoi instant, dacă ai plătit cu cardul salvat în cont. Apropo, găsești aici un articol despre cum se face retur prin EasyBox de la eMAG.
În plus, ai anumite discount-uri extra precum și livrare gratuită în Tazz, serviciul de livrare mâncare de la eMAG.
În ceea ce privește livrarea rapidă, în București se face livrarea a doua zi.
Livrarea produselor se face foarte rapid dacă ai serviciul Genius. În București, primești produsul în aceeași zi dacă vei plasa o comandă până la ora 12:30. Vei primi produsele a doua zi, pentru comenzile plasate până la ora 23:00 de duminică până vineri, pentru orașe precum București, Buzău, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța, Galați, Iași, Timișoara, Pitești, Ploiești și jud. Ilfov precum și pentru comenzile plasate până la ora 15:30 în cazul altor orașe.
Sunt mici excepții în cazul comenzilor făcute de Black Friday.
De Black Friday, în 2021, abonații Genius au primit o notificare la startul evenimentului de reduceri.
7 În ce localități este disponibil serviciul Genius?
Lista completă de localități incluse în serviciul Genius poate fi consultată aici însă aceasta este actualizată, probabil, constant. Așa că dacă programul Genius nu este disponibil în localitatea ta deocamdată, probabil că ar mai trebui să verifici și mâine.
Din câte observ în cazul județelor Botoșani și Suceava, sunt incluse și localitățile limitrofe. Cu timpul sigur se vor extinde tot mai mult.
Concluziile
Acestea sunt așadar cele 7 lucruri pe care trebuie să le știi despre eMAG Genius. Sigur, dacă ai întrebări suplimentare, nu ar trebui să eziți în a lăsa un comentariu. Îți voi răspunde în cel mai scurt timp posibil.
De asemenea, concluzia mea nu poate fi alta decât aceea că este un serviciu pe care merită să îl ai. Beneficiezi de o mulțime de beneficii și ai posibilitatea de a face economii. Ce îți poți dori mai mult? Dacă te-am convins să îți cumperi și tu acest serviciu, poți câștiga 20 de lei dacă îl cumperi de aici.