Lac pentru garduri?
Dacă tot am cumpărat o parte din lemnul pentru foișor, am zis că nu ar fi rău să îl pregătesc ușor-ușor pentru ca mai apoi construcția să decurgă cât mai rapid. Prin urmare, în perioada următoare va fi mare nevoie de lac.
Am analizat piața și după ce lacul de la Luxens m-a dezamăgit, am zis că trebuie să schimb produsul. Nu aș fi vrut, deoarece mi-ar fi plăcut să păstrez aceeași nuanță peste tot. Leagănul dat cu lac de la Luxens s-a înnegrit, probabil că lemnul de salcâm a fost prea verde, iar masa și banca date tot cu același lac nu arată nici ele prea grozav.
În plus, mi-aș fi dorit o soluție ceva mai accesibilă. Găleata de 2.5 litri de lac Luxens acoperă 30 metri pătrați iar prețul este de 76 de lei. În același timp, o găleată de lac pentru garduri de la Danke, de 8 litri, acoperă 64 metri pătrați și costă 98.95 lei. Mai avantajos, nu?
Nu prea am înțeles eu cu ce e mai special lacul pentru garduri față de unul obișnuit, însă probabil că o fi doar marketing sau o calitate mai scăzută, cine știe?
M-a încântat prețul dar și firma, așa că am zis să încerc. Am cumpărat o găleată de lac pentru garduri și am depozitat-o timp de o lună, aproape. Când să îl aplic, am fost puțin surprins de textura sa, fiind foarte gros. Ba chiar am zis că frigul sau căldura l-a stricat, deși a fost depozitat în condiții decente, zic eu.
După ce l-am aplicat pe căpriorii care vor fi structura de rezistență a foișorului, mi-am dat seama că nu e stricat ci… așa e el. Foarte interesant. În schimb, se aplică foarte fain și uniform. Fiind mai gros, cam acoperă fibra lemnului, ceea ce nu mă bucură prea mult.
Am aplicat trei mâini de lac pe toți cei 10 căpriori, însumând aproape 60 mp acoperiți cu lac. Apoi, cu cele aproape două degete de lac rămase în găleată, am dat peste leagăn. Voi povesti mai multe despre treaba cu leagănul într-un articol viitor.
Așa că cei 64 metri pătrați de acoperire promiși de Danke au cam fost îndepliniți.
Mai rămâne de văzut cum se va prezenta lacul odată cu trecerea timpului. Sper însă că va rezista fără probleme.
Ar mai trebui să iau 2-3 găleți, pentru că va fi necesar să pregătesc și scândura. Nu știu dacă să fie aceeași nuanță, să aplic mai multe / mai puține straturi pentru a obține o culoare diferită ori să las aceeași nuanță precum mai sus.
Am văzut ceva poze în care exista un contrast de nuanță între scândură și căpriori, o idee ce mi-a plăcut destul de mult. Să văd dacă găsesc o nuanță faină, sau nu.
Arată bine din ce observ.
Mi-am cumpărat niște vopsea de fier acum ceva timp. Era foarte „tare” pentru că avea și deruginol, o soluție care îndepărtează rugina apărută, și încă ceva substanță, pe lângă vopsea. M-a costat destul de mult atunci dar nu m-am uitat la bani. Manopera am făcut-o singur.
Am fost o treabă migăloasă deoarece gardul e dintr-acela cu inimoare asamblate de fier, din sârmă groasă. Am muncit multe zile, dar a meritat.
Mersi. Ai avut ceva de joacă, sunt sigur, însă rezultatul a oferit satisfacție, mă gândesc. Îmi plac gardurile alea vechi. Cred că oamenii erau mai creativi înainte.
Lacul pentru garduri ar trebui să aibă o rezistență ceva mai sporită la intemperii și să fie cu tratament anti-UV.
Eu am dat recent cu un impregnant ieftin (mă rog, încă nu am terminat peste tot), iar căsuța de grădină a fost tratată cu un grund de exterior. O să mai dau și cu un strat de lac probabil vara asta.
Atâtea denumiri, of! Nu înțeleg de ce s-au complicat atât de mult. Baiț, lazură, împregnant, lac.. nici nu știi ce să alegi. Sper doar să protejeze lemnul cât mai bine.
Eu cand vreau sa vopsesc sau sa zugravesc ceva mai intai intreb un prieten care se ocupa cu asa ceva constant si il intreb ce vopsea sa iau , ce amorsa , nu mai ma iau dupa ce scrie pe cutii si nu ma iau dupa reclame
Ți-a recomandat, de-a lungul timpului ceva pentru lemn?
Nu am vopsit suprafete de lemn la exterior ci doar la interior tocuri de geam , de usa
Ce ți s-a recomandat? Că aș avea și eu de refăcut 2-3 uși din lemn, tot pentru interior.
Savana , e mai scumpa dar are o putere de acoperire foarte buna , este rezistenta in timp
Eu merg de fiecare dată pe mâna lui Kober… uite un produs super https://kober.ro/ecolasure-extra-lazura-pe-baza-de-apa-3-in-1/p/
Kober e kober… clar. Doar că e mai scump față de ce am folosit eu. Îl voi avea în vedere pentru proiecte ceva mai mici, să văd ce e de capul lui. 😀
Vezi ce poze faine ți-am făcut? Ele fac tot articolul. 🙃🤣
Da… chiar că fac tot articolul, că le-ai făcut în mod portret. Data viitoare să le faci în mod peisaj, te rog.