Șlefuitor cu bandă Steinhaus PRO-BS1010, recenzie și păreri de la un pasionat

Pentru a-mi putea construi foișorul deasupra grătarului, mi-am dat seama că voi avea nevoie de câteva scule. Acestea îmi vor fi utile și după ce construcția va fi finalizată, așa că reprezintă o investiție de care sigur mă voi folosi pe termen lung.

De altfel, mă atrage ideea de a lucra lemnul, chiar dacă nu sunt cel mai îndemânatic și priceput om. Toate se învață, nu-i așa? O primă sculă achiziționată pentru pregătirea lemnului care va fi folosit pentru ridicarea foișorului este un șlefuitor cu bandă Steinhaus PRO-BS1010.

Despre el voi vorbi în rândurile următoare într-un articol ce se dorește a fi o recenzie de ajutor pentru cei care își doresc acest produs, dar nu sunt convinși că merită să îl cumpere.

Steinhaus PRO-BS1010 – merită cumpărat, ori ba?

Chiar dacă nu am o problemă în a șlefui lemnul manual, să fac asta pentru un întreg foișor ar fi fost puțin cam mult. Așa că m-am gândit că un șlefuitor cu bandă ar putea să îmi ușureze munca. Nu m-am înșelat.

Am oscilat mult între tipul șlefuitorului pe care ar trebui să îl cumpăr, fiind mai multe aparate ce pot fi folosite cu același scop precum șlefuitorul cu vibrații – care, de asemenea, mă atrage – sau rindeaua electrică. Până la urmă am ales un șlefuitor cu bandă.

Șlefuitorul cu bandă Steinhaus PRO-BS1010 a fost ales din mai multe motive, precum:

  • preț accesibil: am plătit doar 170 de lei pentru el;
  • peste 100 de review-uri pozitive pe eMag, marea majoritate fiind doar păreri de bine;
  • despre marcă am citit, de asemenea, multe cuvinte de laudă.

Ce am primit pentru suma de 170 lei? Un șlefuitor cu viteză variabilă, ce poate ajunge până la 380 metri pe minut la treapta 6, aceasta fiind treapta maximă.

Șlefuitorul pot fi folosit atât în mod obișnuit, cât și fixat pe un banc de lucru, treabă care îmi place. Are sac de colectare a prafului și a rumegușului, însă nu este chiar cel mai eficient. Al meu a fost distrus deja, după ce a ajuns sub bandă în timpul funcționării. Nu știu dacă voi confecționa altul, sau îl voi lăsa așa.

Banda de șlefuire poate fi schimbată și reglată cu ușurință, cel puțin teoretic. Ultima oară se dereglase nu știu ce pe acolo, iar banda îmi tot era scoasă în lateral. Am rezolvat, într-un final.

Ți se oferă o bandă de șlefuire cu granulație de 80 și cam atât. Am folosit-o pentru a șlefui o scândură și trei căpriori de 12 x 12 x 400 cm. Apoi s-a rupt. Am mai luat și altele din Leroy, însă nu au fost la fel de rezistente. Cred că uneori greșesc și eu apăsând aparatul mai mult pe lemn, ceea ce solicită benzile.

Voi căuta, oricum, să încerc și alte benzi de șlefuire.

Am folosit șlefuitorul pentru 10 căpriori și o scândură, însă mai are cel puțin 2 cubice de scândură pe care trebuie să le șlefuiască. Sper să reziste.

Are suficientă putere pentru a șlefui suficient de bine, însă trebuie să ai răbdare. Mă așteptam să meargă mai ușor, însă dacă vrei să obții un lemn foarte fin, trebuie să insiști. La final, finisam cu șmirghel de mână cu granulație de 220.

Va trebui să experimentez mai multe granulații, sunt sigur. La un moment dat voi găsi rețeta perfectă.

Chiar dacă se încălzește uneori, încerc să nu trag prea mult de el. Sunt conștient că nu duce un regim abuziv, ci trebuie tratat cu blândețe. După fiecare căprior obișnuiam să fac pauză, timp în care îl dădeam cu lac, prilej cu care se mai odihnea puțin și șlefuitorul.

La fel voi face, cel mai probabil, și cu scândura. Voi șlefui câte 10 scânduri pe zi, sau 20 dacă totul merge bine.

Este destul de confortabil de utilizat, dar suficient de zgomotos. Produce 107 dB de zgomot, ceea ce poate fi deranjant uneori. Însă… la banii ăștia, ce așteptări să ai?

Folosește benzi de 76 x 533 mm, pe care le găsești ușor în comerț. Mă gândesc să încerc benzile de șlefuire de la Bosch. Aproximativ 20 lei mă ajunge un set.

Concluzii

Deja m-a scutit de multă muncă și mai am suficientă treabă pentru el. Dacă voi face toată scândura cu el și mai ales dacă voi reuși să dau vopseaua jos de pe uși, pentru a le revopsi, atunci voi putea concluziona că și-a scos banii cu vârf și îndesat.

Nu am avut ocazia să testez și alte aparate de la firme mai cunoscute, însă momentan e ce trebuie. Dacă voi avea posibilitatea de a-l compara, la un moment dat, voi veni cu noi informații.

În momentul scrierii acestui articol, stocul era epuizat, ceea ce îmi spune că este destul de apreciat.

Pentru mai puțin de 200 de lei, cât am plătit eu pentru acest șlefuitor, eu zic că merită banii.

Distribuie articolul:

6 comentarii

  1. Partea faină ar fi să fie și durabil, că la astea mai slabe li se totpește bobinajul de la motoraș dacă sunt forjate tare, la fel ca la bormașini și latele de genul. Să-l stăpânești sănătos!

  2. Să pui poze cu etapele foișorului, vreau să fac un pavilion/foișor pentru terasă, am idee ce am de făcut dar când te apuci efectiv mai înveți lucruri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.