Tastatura mecanică Genesis Thor 300 TKL RGB

tastatură mecanică genesis thor 300 păreri

Scriu zilnic mii sau chiar zeci de mii de cuvinte și asta mi-e ocupația atât la job cât și acasă. Prin urmare, mă bătea de ceva timp gândul să schimb tastatura, iar tastaturile mecanice par a fi cea mai bună soluție pentru scris mult, ori cel puțin asta spune lumea prin online. Așa se face … Citește mai mult

Cum am ratat șansa de a câștiga un cuțit Maranc

concurs cutite maranc

Îmi place să gătesc și am drag față de ustensilele pentru gătit, mai ales pentru cuțite. Îi invidiez pe cei care au o colecție de cuțite unul mai impresionant ca altul, indiferent că impresionează prin vechime, prin unicitate sau calitate. Drept urmare, urmăresc paginile magazinelor de profil și fac parte totodată din grupuri cu și … Citește mai mult

Voiam sau vroiam, cum se scrie corect

voiam sau vroiam

O greșeală des întâlnită în limba română are în prim plan cuvintele voiam și vroiam. Evident, doar una dintre aceste forme este corectă, iar pe această temă mi-am propus să vorbesc în rândurile următoare. Astfel, dacă te întreb cum se scrie corect voiam sau vroiam, atunci trebuie să stai pe aproape. Ei bine, forma corectă … Citește mai mult

Sisteme desktop de gaming și monitoare Predator lansate la CES 2022

PREDATOR-ORION-5000-PO5-640-05

Printre lansările Acer în cadrul CES 2022 regăsim și câteva noi desktop-uri de gaming Predator Orion 5000 și Predator Orion 3000, un monitor OLED Predator dar și monitoare IPS cu DisplayHDR 1000 și rată de refresh mare. Predator Orion 5000 Predator Orion 5000 vine cu un procesor Intel Core i7 generația 12, pe chipset Intel … Citește mai mult

Laptopuri prietenoase cu mediul înconjurător? Avem!

ASPIRE-VERO-NATIONAL-GEOGRAPHIC-EDITION-AV15-51R-08

Pe lângă gama de laptopuri ultraportabile și performante lansate de Acer la CES 2022, își fac loc și modelele de laptopuri prietenoase cu mediul înconjurător. E o direcție bună către care ar trebui să mergem mai des, zic eu. Este vorba despre laptopul Aspire Vero National Geographic Edition, AV15-51R, ediția specială a laptopului Aspire Vero. … Citește mai mult