Dinamo a lansat o aplicație oficială
Care însă nu prea funcționează. Știam de ceva timp că se lucrează la o aplicație pentru proprii fani, acolo unde ar urma să apară comunicări oficiale, cluburi de suporteri, shopul ar putea fi și el integrat și altele.
Nu m-am grăbit să fac parte dintre cei care testează aplicația, pentru că nu a fost timpul necesar. Însă astăzi a fost un story pe pagina oficială, acolo unde ni se recomanda să instalăm aplicația pentru a afla ce jucător pleacă de la Dinamo.
O strategie bună pentru a încuraja fanii să instaleze aplicația, numai că odată accesată aceasta, ești întâmpinat de o eroare. Reușești apoi să te înregistrezi, însă prin aplicație bate vântul.
E o lansare cu stângul, aș putea spune, ceea ce e destul de dezamăgitor. Sper totuși să o pună rapid la punct, altfel ar putea fi o nouă dezamăgire.
O țin încă în telefon și chiar sunt curios cum va evolua ea, odată cu trecerea timpului.
De ce?
Dacă vor face să fie funcțională, să integreze cât mai multe lucruri acolo, cred că e o idee bună. De altfel, multe cluburi din importante din Europa au astfel de aplicații.
Pai ii vezi utilitatea?
Da, clar.
Ce bine că nu-s microbist, am mai scăpat de instalat o aplicație în plus 🙂
pare ok insa mi-ar placea una si pentru echipa nationala mai ales in aceasta perioada cand sunt atat de virali
nu prea se investeste la noi in asa ceva..