Care sunt cei mai buni mici?

Dacă tot a venit vremea lor, iar eu sunt mare fan al grătarelor, zic că merită să fac un articol pe tema asta. A mai scris și Marian pe subiect, iar pe acolo toată lumea a recomandat micii de la Selgros. La fel am făcut și eu.

Cu toate acestea, Selgros nu prea mi-e în drum și nu aș face un drum până acolo doar pentru mici, chiar dacă ei sunt buni.

Scriu acest articol mai ales pentru mine, că tot zic că o să îmi notez care sunt micii buni și care nu, ca să știu ce să cumpăr când mai pun de câte un grătar. În plus, sunt fan, așa că de ce să nu scriu despre ei?

Drept urmare, sunt sigur că voi actualiza destul de des acest articol, ori de câte ori voi experimenta o nouă marcă de mici. Dar puteți contribui și voi cu comentarii, că sigur îmi vor fi de folos atât mie, cât și altora care ajung pe aici.

Știu precis că cei mai buni mici sunt aceia pe care îi faci tu acasă. Plănuiesc să fac și asta cândva. Doar că e mult de muncă, însă la un moment dat voi face echipă cu ai mei să creștem carne special pentru acest experiment.

De asemenea, sunt aproape sigur că găsești mici foarte buni prin carmangeriile locale. Vor fi, cel mai probabil, mai scumpi și nu toată lumea are acces la ele. Așa că aș vrea să ne rezumăm în a oferi recomandări de mici care pot fi cumpărați de toată lumea, fiind deci disponibili în lanțurile mari de magazine. Din supermarket, cum s-ar zice.

Știu, nu este cea mai ok recomandare… dar ce să facem? Să începem cu recomandările, deci:

Mici Domnești – preferații mei la ora actuală

Ultimul grătar l-am făcut cu mici cu Mici Domnești. E un amestec de Porc – Vită destul de echilibrat. Mai precis, 38% carne de porc și 35% carne de vită. 10% e slănină iar restul… nu știu. Mai conțin treburi precum: condimente, sare, stabilizatori (carbonați de sodiu, acetat de sodiu), zahăr (oare de ce zahăr!?) și ierburi. Legale, sper.

I-am cumpărat din Kaufland. Pe atunci i-am ales pentru că erau micii cu un cele mai puține ingrediente ciudate. Stabilizatorii par a fi ciudați aici, dar nah… dacă nu mă încumet să îi fac acasă, trebuie să suport.

Sunt produși în Timișoara, de S.C. Smithfield România S.R.L. Urmează să revin cu o poză cu micii fripți, cum se cade.

E 20 lei o caserolă de 900G în Kaufland. Nu i-am văzut prin alte magazine, dar dacă îi vedeți voi, dați de veste. Pe ambalaj zice ca ar fi cu extra usturoi. Cred că era loc de mai mult extra.

Nu arată bine prima poză, dar revin cu altele imediat ce-i scot la soare. Vineri, cel mai probabil.

Îmi place la ei că rămân compacți după ce îi fac. Bine, se strâng puțin, ceea ce e normal, însă rămân mici și grași. Noroc că eu nu sunt scund, că m-aș fi regăsit în vremurile de glorie.

Gustul e destul de bun, iar dacă îi faci cum trebuie, sunt suculenți, exact cum îmi plac mie. La ora actuală, sunt preferații mei. Dar de dragul vostru voi încerca și alte mărci. Mă sacrific… cineva trebuie să facă și asta.

Îi tot cumpăr de ceva timp, așa că au fost încercați de mai mulți dintre prieteni. Cei mai mulți dintre ei au fost impresionați de gustul lor. Merită încercați, momentan, aceștia sunt cei mai buni mici la caserolă din supermarket, așa că îi aleg ori de câte ori fac un grătar.

Mici Avastar – buni, dar cu coloranți

La penultimul grătar, un prieten a venit cu mici de la Avastar. În Carrefour pot fi găsiți ei. I-am lăudat atunci, după ce i-am încercat. Gustul lor e chiar bun.

Arată destul de aiurea după gătit, pierzându-și uniformitatea. Sigur, asta nu e o foarte problemă, dacă nu vrei să îi pui pe Instagram.

Am vrut să îi cumpăr și pentru grătarul din weekend. Numai că am verificat ingredientele mai întâi. Voi face asta ori de câte ori voi cumpăra o nouă marcă de mici, din dorința de a alege un produs cât se poate de natural.

Vă recomand să faceți la fel, iar dacă puteți… atunci când oferiți o recomandare, spuneți și ingredientele. În acest fel, articolul nostru sigur va fi de mai mare ajutor.

Am renunțat să îi mai cumpăr dintr-un singur motiv: conțin coloranți. Nu prea pricep de ce ai pune coloranți în niște mici, însă ideea în sine m-a făcut să mă răzgândesc. Carnea e roșie de la mama natură, nu? Cea de porc sau vită, desigur. Așa că de ce să pui ceva în ei ca să îi faci mai roșii, orice ar fi acel ceva… fie chiar și sfeclă roșie.

Drept urmare, nu îi voi mai cumpăra

Nu știu dacă voi avea ocazia să mai pozez un mic gătit de la Avastar. Doar dacă se va ivi ocazia ca o altă persoană, responsabilă de cumpărături, să îi ia, iar eu să îi gătesc.

Sunt produși în județul Suceava, se pare, însă păcat că pe lângă procentul de 63% carne de porc și 18% carne de vită, mai conține fibră de soia, antioxidant (acid ascorbic și citrat de sodiu), colorant de cosenila A (este un ingredient natural, se pare, doar că se obține dintr-o specie de insecte care produce acest pigment. În rest, el nu ar fi dăunător, ci doar ideea mă deranjează) precum și zaharuri.

Mai sunt și ingrediente naturale precum apa, sarea și condimente ca boia, usturoiul, piperul și potențiatorul de aromă.

Un kilogram costă 26,90 lei și pot fi găsiți la Carrefour.

Mici Meșterul Măcelar de la Penny

Am zis să încerc și mici de la alte supermarket-uri, pe care nu le frecventez la fel de des. Așa că am făcut un popas la Penny, din Dumbrăveni – acolo unde e înghețata bună – să văd ce mici au. Am ales micii lor clasici, de la Meșterul Măcelar.

Micii din Penny sunt făcuți dintr-un amestec de 48% carne de porc și 31% carne de vită. Mai conțin apă, sare, bicarbonat de sodiu, condimente (piper, usturoi) dar și extracte de condimente: boia de ardei, nucșoară și cimbru. Mai conțin zahăr – ceea ce mă supără – proteine vegetale și arome.

Micii se gătesc destul de frumos. Nu se dezintegrează pe grătar, se coc plăcut iar gustul este destul de bun. Poate o idee mai condimentat decât aș fi vrut. Se simte un gust puternic de condimente, ceea ce pentru unii ar putea fi plăcut, iar pentru alții deranjant.

Rămân destul de pufoși și de moi, iar bicarbonatul face ca forma lor să rămână ok. 18 lei costă o caserolă de 1kg, iar eu i-am luat cu 15 lei, fiind ceva reducere.

E fain la ei că sunt făcuți în România cu carne din țară. Pentru multe persoane, asta poate fi important. Pot fi o soluție dacă micii Domnești nu vor mai fi de găsit.

Mici Marcel, de evitat

Se întâmplă uneori ca inițiativa grătarului să fie luată de ai mei, așa că în astfel de momente micii sunt luați de pe plan local. La majoritatea magazinelor de la mine de la țară găsești același fel de mici: Mici Marcel. Congelați, desigur.

Sunt micii care îmi displac cel mai mult, iar asta și din cauza experiențelor nașpa. Dacă vrei să faci un grătar spontan, ei vin congelați și nu e nimic mai neplăcut decât să faci mici congelați.

De data asta a fost suficient timp să îi las la dezghețat. Aceștia au un conținut de 54% carne de porc iar procentul de carne de vită nu este precizat. Ambele au origine UE, deci puțin probabil să fie carne de la noi.

Pe lângă acestea, mai conțin apă, proteină vegetală din soia, sare, condimente naturale (sare, usturoi, boia de ardei, piper, cimbru, enibahar), bicarbonat de sodiu, antioxidant (acid ascorbic), extract de drojdie, zaharuri și proteine din porc.

Ar fi făcuți în Roman, județul Neamț. Pe aproape deci.

Mi s-a părut ciudată textura lor. Se simt foarte aspri în mână și nu prea înțeleg de ce. Apoi, ei se gătesc destul de ok, însă textura lor nu îmi place. Practic, formează o crustă la exterior și rămân moi în interior, așa că se simt destul de ciudat când îi mănânci.

Gustul nu e neapărat rău, însă lumea a preferat mai degrabă micii de la Penny, fiind făcuți la același grătar.

În schimb, se gătesc fain, datorită bicarbonatului. Se strâng puțin, dar rămân întregi. Nu știu precis cât costă o astfel de caserolă de mici, însă cert este că prețul la țară e sigur peste 20 lei.

Micii de la Selgros nu sunt atât de grozavi

Așa cum spuneam la început de articol, trăiam cu impresia că la Selgros găsești niște mici la caserolă foarte buni. Drept urmare, am zis să dau o fugă, să iau o caserolă, să mă conving că e chiar așa. Îi testasem în trecut și mi se păreau buni, acum însă…

Se gătesc foarte ok, nimic de reproșat aici, însă la gust.. ce pot să zic. Nu sunt răi, dar nici fenomenali. Nu aș face un drum la Selgros doar pentru micii marcă proprie. Sigur, dacă aș fi avut de ales între unii dintre micii din acest articol, așa cum sunt cei de la Marcel, și cei de la Selgros, marcă proprie, aș fi optat pentru cei din urmă.

Nu avem procente la ingrediente însă ni se spune că sunt făcuți din carne de vită, din UE, carne de porc, slănină de porc, apă, sare neiodată, condimente (muștar), bicarbonat de sodiu, dextroză, zahăr și aromă de fum. De ce ai pune aromă de fum în mici? Pentru ultimul ingredient, nu îi voi mai cumpăra.

Aveam așteptări mari de la ei, însă au dezamăgit din păcate. Revin cu prețul imediat ce găsesc bonul.

Atât deocamdată. Voi actualiza articolul ori de câte ori încerc o nouă marcă de mici. Așa că stați pe aproape.

De asemenea, orice recomandare ajută la obținerea unui articol util pentru cât mai multă lume așa că vă întreb… care sunt cei mai buni mici în opinia voastră?

Distribuie articolul:

12 comentarii

  1. Habar nu am. Nu fac grătare des. Când făceam foloseam pastă gata preparată, eu doar o modelam și făceam grătarul. Ieșeau super.

    Ăștia la caserolă de la market-uri mi-au ieșit o dată praf și pulbere.

  2. La țară luam de la Kosarom, sincer nu știu cât erau de sănătoși, dar erau buni. În ultima vreme mă așteaptă mama cu ei deja așa că sunt diverși.
    În București sunt buni cei de la Obor, am înțeles că acum îi vând și cruzi, să-i faci tu pe grătar. Buni mai sunt și la Oktoberfest, o terasă din centru.

    Fan mici de mic.

Dă-i un răspuns lui StefanAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.