Privim oare corect animalele de companie?
Deși în ultimii ani au fost destul de multe scandaluri în ceea ce privește câinii maidanezi, nu acest subiect vreau să îl discut eu în acest articol. Vreau mai degrabă să discut despre animalele de companie în general, iar asta într-o perioadă când nu de puține ori am văzut diferite filmări pe Facebook care ne-au șocat în adevăratul sens al cuvântului. Mai exact, mă refer la acele videoclipuri în care poate fi observată cruzimea de care dau dovadă unii oameni, dacă pot fi numiți așa.
Am văzut oamenii lovind unele animale de companie doar pentru că le făcea plăcere acest lucru, și nu pentru că acele animale ar fi prezentat un pericol. Am văzut oamenii folosind câinii lor pentru a ataca alți câini sau pisici, de cele mai multe ori fiind vorba despre niște exemplare amărâte, piele și os, care nu au avut nici o șansă. Și văzând toate astea, mă întreb dacă e ok ca orice om să aibă dreptul de a deține un animal de companie.
Așa cum nu ai voie să deții o armă, pentru că reprezintă un pericol pentru ceilalți – mai ales dacă nu ai toată țigla pe casă, așa ar trebui să nu ai voie nici să deții animale de companie. Iar asta din două mari motive.
Pot fi un pericol pentru ceilalți
De exemplu dacă ai un câine agresiv, de talie mare, atunci ar putea fi un pericol pentru cei din jurul tău. Știu că pentru unele rase ai nevoie de permis, dar nu cred că pentru fiecare rasă și nu știu cât de bine funcționează această strategie.
Și spun asta deoarece nu de puține ori se întâmplă să vedem știri cu câte un om atacat de câini – iar aici nu mă refer la maidanezi, pentru că nu mereu ei sunt în spatele acestor atacuri – ori chiar cu diferite lupte de câini organizate în spatele blocului. Văzând astfel de evenimente, îmi dau seama că nu e deloc ok ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Unii pur și simplu nu știu să aibă grijă de un animal de companie, ori nu îl merită
Mi se pare cumva trist să văd că acum animalele de companie au devenit idei de cadouri. Iar în perioada asta când se oferă în general destul de multe cadouri, cred că ar trebui să se accentueze ideea că animalele sunt totuși niște ființe. Au nevoi și trebuie tratate corect.
De aceea, dacă nu ești o persoană responsabilă, atunci ar trebui să nu-ți iei un animal de companie. Dacă vrei un hamster, trebuie să cumperi și o cușcă pentru hamsteri dar și alte accesorii de acest gen. Trebuie să îi asiguri o alimentație sănătoasă, să fii atent zilnic la el pentru că se poate îmbolnăvi, iar tu să nu-ți dai seama șamd.
În rest, pot spune că apreciez enorm oamenii care au animale de companie și au grijă de ele. Iar asta deoarece consider că e un lucru minunat să ai grijă de o altă ființă ca de ochii din cap.