Câteva lucruri pe care ar trebui să le știți despre organizația Salvați Copiii România

După ce am participat la o campaie pe BlogalInitiative cu unul din blogurile mele am primit un tricou tare simpatic de la cei de la Salvați Copiii România, un mesaj prin care mi-au mulțumit pentru implicare precum și o mică revistă în care sunt rezumați cei 25 de ani de existență.

Azi am răsfoit și eu puțin revista respectivă și am zis să împărtășesc și cu voi câteva informații pe care ar trebui să le știți despre Salvați Copiii România.

  • Organizația Salvați Copiii România a împlinit în acest an 25 de ani de existență.
  • În toți acești 25 de ani, peste 1.150.00 de copii s-au bucurat de atenția organizației fiind incluși în diferite programe educative sau de protecție.
  • Andi Moisescu – da, cel de la Românii au talent – este unul dintre președinții organizației.
  • Prima organizație de acest tip a fost înființată în anul 1919, după Primul Război Mondial, în Marea Britanie. Fondatoarea a fost Eglantyne Jebb. Organizația s-a numit Save the Children Fund.
  • În 1997 Salvați Copiii România a devenit membru al Alianței Internaționale Salvați Copiii.
  • În 2004 a fost interzisă pedeapsa corporală asupra copiilor. Bineînțeles că la inițiativa celor de la Salvați Copiii.
  • Recent, în 2015, Salvați Copiii a organizat o campanie media prin intermediul căreia au reușit să dubleze alocația copiilor de la 42 la 84 de lei. Tot în urma acestei campanii copii cu dizabilități primesc o alocație de 200 de lei.
  • În 2004 Salvați Copiii România au deschis în Mangalia prima grădiniță estivală de la noi astfel încât copiii romi să poată beneficia și ei de educație.
  • Pentru că este o organizație non-guvernamentală, în acțiunile celor de la Salvați Copiii s-au implicat peste 45.000 de voluntari.
  • Văzând cât de importanți sunt voluntarii pentru ducerea la bun sfârșit a unei acțiuni, a fost creată platforma online evolutar.ro, platformă lansată în 2008 unde voluntarii pot găsi diferite organizații în care să se implice iar organizațiile pot găsi voluntari. Mai trebuie să spun faptul că platforma a fost lansată de către Salvați Copiii?
  • Organizația Salvați Copiii România se bucură de susținere din partea unor nume mari precum Kaufland, Fundația IKEA, Comisia Europeană șamd.

Desigur că ar mai fi multe lucruri pe care ar trebui să le știți despre organizația Salvați Copiii însă pentru a le afla, vă invit să vă implicați! 

fundatia salvati copii romania

Distribuie articolul:

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.