Nici nu mai e mult pân` la Zilele Nordului

Chiar dacă toată lumea vorbește despre UNTOLD Festival, eu vorbesc despre Zilele Nordului pentru că e mai aproape de mine, e ceva mai pe gustul meu și ceva la care chiar cred că voi ajunge.

Anul trecut nu am mai reușit să ajung la Darabani pentru a mă bucura de Zilele Nordului însă anul acesta nu voi mai repeta greșeala sub nicio formă.

Totuși, să nu mai vorbim despre trecut ci să vă zic câte ceva despre ce se va întâmpla anul acesta la Zilele Nordului.

Anul acesta are loc în perioada 6-9 august, adică pe parcursul unui weekend întreg, și ne vor cânta trupe tare faine precum Șuie Paparude, R.O.A., LES EX, Inside (trupă pe care am auzit-o prima dată la Rock`n`Iași), The Kryptonite Sparks, trupă din Botoșani care-mi place mie mult, și mai încă vreo câteva trupe pe care le puteți vedea aici.

Zilele Nordului nu înseamnă însă numai muzică ci și alte evenimente culturale precum spectacole de tip recital, expoziții de fotografie dar și festivale de scurt-metraje marca ClujShorts.

Detalii despre camping puteți găsi pe site-ul oficial, în această secțiune. De asemenea ar trebui să mai menționez și faptul că intrarea este liberă și că le-ar plăcea să le dați un like pe Facebook.

zilele nordului

3 comentarii


  1. Daca nu s-ar fi suprapus (perfect) peste Zilele Muntelui Ceahlau, probabil as fi incercat sa ajung si eu macar intr-o zi/seara; din ceea ce am tot citit se anunta a reprezenta cel putin o iesire placuta din cotidian, daca nu chiar o experienta deosebita. Dar asa, nu pot face decat sa iti urez distractie placuta si sa iti amintesc si eu acelasi lucru ca si Andrada si anume sa nu uiti de fotografii. 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.