Poți face pavele acasă folosind o matriță?

Nu știu de ce, dar mereu m-a atras ideea de folosi matrițe pentru a obține fel și fel de lucruri. Mereu am privit cu interes videoclipurile făcute pe acest subiect și nu de puține ori am navigat pe paginile magazinelor online care comercializează astfel de lucruri. O fi vreun semn oare, că ar trebui să încep un business? :)) Inclusiv matrițele funerare am zis că le-oi încerca, măcar de probă.

Cu toate acestea, primele matrițe le-am primit nu demult, prin februarie. Au fost matrițe pentru pavele, primite… cadou de Valentine`s Day. Da, pentru mine cadourile practice înseamnă totul!

A fost necesar să aștept ceva timp până am folosit matrițele pentru pavele, în mod special din cauza vremii. A fost o primăvară destul de rece până nu demult, iar din cauza asta cred că am stricat câteva dintre pavelele construite.

Apropo, am postat și un vlog pe tema asta, în cazul în care vreți mai multe detalii. E destul de lung, aparent îmi place să pălăvrăgresc pe video și mă doar sufletul să tai prea mult, dar sper să fie suficientă răbdare:

Procedura este cât se poate de simplă. Înainte de toate, ai nevoie de niște matrițe. Eu le-am cumpărat pe acestea, dar mai există și alte modele, desigur. E 50 lei un set de 3 bucăți.

Mai apoi, trebuie să faci compoziția, rețeta pentru pavele făcute acasă oferită de producătorul de matrițe fiind următoarea:

  • o parte ciment;
  • o parte nisip;
  • două părți sort 4 – 8 mm;
  • apă cât să obții o compoziție precum smântâna.

Matrițele se ung cu decofrol, ulei sau motorină, pentru a se desprinde ușor matrițele, iar apoi se poate pune materialul. Eu am incorporat și ceva fier în ele, pentru că tot am niște plasă rămasă de la lucrări anterioare, dar nu știu dacă o fi strict necesar.

Ideal ar fi să punem matrițele pe o masă de vibrare. Eu am ales să le pun pe o scândură și să folosesc rotopercutorul pentru a produce vibrații. A funcționat destul de bine și așa, dar tot rămân anumite mici găuri pe suprafața pavelelor. Lumea zice că nu e ok, dar `oi vedea cu timpul cum se prezintă acestea!

În 24 de ore se usucă, dar eu nu prea am răbdare să le las atât și le scot după 15-18 ore. Am dat greș de câteva ori și am crăpat pavelele pentru că nu se întărise cimentul, dar am reușit totuși să îmi fac aleea pe care mi-o doream.

Totodată, am în plan să mai creez câteva alei folosind astfel de pavele, dar voi mai cumpăra câteva matrițe, să meargă totul mai ușor. Vedem ce iese!

Sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le subliniez, precum:

  • Calitatea nu este aceeași precum a pavelelor din comerț. Sunt convins că au o rețetă specială și un mod mult mai profi de fabricare, așa că nu sunt la fel de ok la capitolul rezistență;
  • Să îți pavezi întreaga curte folosind 3 matrițe poate fi o nebunie, dar nu cred că un om normal gândește să facă asta (deși, la ce comentarii am primit pe TikTok…). E ok pentru alei scurte, pentru a amenaja zone nu foarte mari, iar dacă vrei mai mult, cumperi mai multe matrițe;
  • O masă pentru vibrare poate fi de mare ajutor dar, în lipsa ei, merge și rotopercutorul.

Dacă nu ai așteptări foarte mari, eu cred că poate fi o idee destul de interesantă să îți faci pavaj folosind matrițe. Eu unul sunt mulțumit deocamdată. Voi încerca să cumpăr și pigmenți, ori chiar să dau pavelele cu lac, să vedem ce iese. Dar voi reveni cu materiale noi cu timpul, atât pe YouTube, cât și aici!

Distribuie articolul:

Un comentariu

  1. Nu știu dacă merită efortul dat fiind timpul, materialele și manopera. Eu zic că dacă ai de pavat ceva și ai bani mai bine le cumperi sau poți să le cumperi și să pui un meseriaș să le pună.

    Oricum mai cunosc pe cineva care și le-a făcut el și și-a pavat singur. Întrebarea este dacă merită timpul și efortul investit. Dar dacă îți place, de ce nu, mai ales dacă vrei să începi să te ocupi de asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.