Mi-am făcut o foarte mare masă de lucru

Pentru că – încă – nu am o magazie unde să îmi țin toate sculele eficient organizat și unde să amplasez o masă de lucru, am zis că trebuie să fac ceva pentru exterior. Cel mai probabil până la final de an voi amenaja și magazia, nefiind însă convins dacă să fie deasupra beciului pe care îl voi construi ori dacă voi recondiționa o magazie deja existentă.

Ori de câte ori mă apucam de câte o nouă treabă, sculele mele erau peste tot prin curte iar riscul de a le rătăci prin iarbă era destul de mare. De altfel, la final de zi, era destul de obositor să strâng toate sculele pentru a le pune la dos. Să nu mai zic cât de inconfortabil e să faci treaba pe genunchi.

Prin urmare, într-o zi în care nu exista prea mult chef de treabă, am zis să fac ceva plăcut: să mă joc cu lemnul. Aveam o mașină de frezat pe care o luasem când construiam foișorul, din dorința de a face lemnul mai frumos, însă nu a fost niciodată timp să mă joc cu ea. Prin urmare, m-am apucat de experimentat.

Iar după ce am descoperit cum funcționează câteva freze, pe care le-am testat pe o scândură, am zis să testez freza pe ceva concret. Prin urmare, am sacrificat 3 scânduri și ceva resturi din demolări, pentru a-mi face o masă de lucru, pe care să țin sculele și să fac diferite lucrări.

Mașina de frezat am folosit-o doar pentru canturi, pentru că încă mi se pare destul de complicat de folosit. Abia acum când scriu acest articol, urmăresc și ceva video în care este folosită astfel încât să descopăr cum se folosesc toate accesoriile cu care a venit la pachet.

În final, am obținut o masă de vreo 300 cm lungime și 120 cm lățime. Am întărit-o pe margini, astfel încât scândurile să fie cât se poate de drepte. Menghinele rapide s-au dovedit a fi de mare ajutor. La lungimea pe care o are și dat fiind faptul că scândurile au fost destul de subțiri, a fost necesară o întăritură și pe mijloc, la care am atașat și menghina clasică.

Momentan atașez blatul la caprele de lucru STROXX, acestea având deja găuri pentru prinderea unui blat. Prin urmare, masa mea mare poate fi și portabilă. La final de zi o pot strânge și ajunge în magazia cu lemne, astfel încât să nu mă împiedic de ea.

Inițial mi s-a părut foarte mare, însă când încep să se adune sculele necesare pentru proiectele de bricolaj, se umple destul de rapid. De altfel, există suficient spațiu pentru a face diferite treburi. De exemplu, într-o parte foloseam fierăstrăul circular pentru a tăia lemnul, în alta mașina de frezat și accesoriile sale, pentru a-l finisa, într-un colț era flexul pe care îl foloseam la șlefuire și într-un alt loc era bormașina cu acumulator cu negresele aferente. Iar toate acestea puteau fi înșirate pe blat fără a exista haos, ceea ce e minunat.

Cu timpul poate că îi voi face niște picioare solide, astfel încât să pot atașa și o nicovală, dar cum încă nu am una… nu există grabă.

Cea mai mare problemă este lipsa umbrei din fața magaziei pe care o folosesc în prezent, așa că m-am cam bronzat în perioada în care am stat la țară. Cu timpul sper că vor crește nucii și salcâmii pe care i-am lăsat în curte, astfel încât să nu mă zăpăcească soarele stând în curte. Iar asta deoarece această masă va fi folosită doar în exterior, fiind mult prea mare pentru o magazie de scule.

Va trebui să îi mai dau câteva mâini de lac, însă am rămas fără momentan, așa că i-am aplicat doar o mână.

Șlefuirea am făcut-o cu flexul, că nu mai aveam șmirghel pentru șlefuitor, așa că am folosit șmirghel atașat la un adaptor cu scai. Aparent merge mult mai rapid, chiar dacă șlefuirea finală nu este la fel de uniformă. Cu timpul va fi necesar să testez și alte soluții pentru șlefuire, ceva mai rapide.

Este mult mai confortabilă munca astfel, lemnul poate fi fixat cu ușurință pentru a fi tăiat în siguranță, așa că abia aștept să ajung la țară pentru a o scoate iar în mijlocul curții.

Cu timpul sper să atașez și niște prize la ea dar și un desfăcător de bere, ca să fie completă.

Distribuie articolul:

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.