Mi-am instalat aplicația Eat & Track

Nu știam de ce ajunsesem la un platou cu kilogramele, sau cel puțin scăderea nu mai era la fel de accelerată. Așa că am săpat mai mult și am descoperit că de fapt consumam suficiente calorii cât să mă mențin. Nu ăsta este obiectivul meu așa că am decis să folosesc o aplicație pentru a număra caloriile.

Sunt multe aplicații de acest tip. Eat & Track este una dintre ele și am ales-o… nu știu de ce. Mi-a plăcut numele sau logo-ul cel mai probabil. Am instalat-o pe telefon și mi-a plăcut suficient de mult interfața încât să nu mai testez și altele.

Ce face ea, mai precis? Păi… te ajută să îți numeri mai ușor caloriile. Practic, pui acolo ce ai mâncat la fiecare masă, plus gustări, iar aplicația numără caloriile, grăsimile, proteinele, carbohidrații și altele.

ChatGPT se pare că face mari gafe în ceea ce privește număratul caloriilor, chiar dacă nu ar trebui să fie așa. Prin urmare, am zis să o încerc.

Când îți faci cont, ți se cer date precum înălțimea, greutatea și cât de activ ești. În funcție de acestea, îți oferă indicele de masă corporală, rata metabolică bazală precum și necesarul caloric pentru menținere.

Tot la profil, poți adăuga poze ca să îți vezi mai ușor progresul, poți adăuga măsurători, există o listă de prieteni, un instrument pentru postul intermitent, unul pentru compararea alimentelor, o librărie pentru alimente, notificări pentru a fi anunțat când să iei mesele, gustarea sau pentru a consuma apă. În plus, poți adăuga obiective, te poți conecta la o brățară fitness precum Garmin, Fitbit sau Google Fit. Păcat că nu am una.

În plus, există specialiști cu care poți colabora prin intermediul aplicației, astfel încât să primești diferite planuri alimentare.

Ai rețete, dar și un plan premium care include idei de mese, poze pentru progres, posibilitatea de a exporta statistici, idei de antrenament și altele.

Urmează să îmi creez câteva planuri alimentare cu ajutorul său și sunt curios dacă ale mele kilograme o vor lua iar la vale, așa cum îmi doresc.

ChatGPT îmi calculase destul de greșit caloriile pâinii integrale așa că probabil că o voi lăsa pe dreapta o vreme. Reiau mămăliga, că tot îmi era dor de ea.

Folosiți o astfel de aplicație pentru a contoriza mesele și caloriile?

Distribuie articolul:

10 comentarii

Dă-i un răspuns lui RedooAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.