Cum monitorizați cheltuielile și veniturile?

Așa cum spuneam nu demult, mi-aș dori să mă prezint mai bine din punct de vedere al educației financiare, deoarece există mult loc de mai bine. Așa că am mai citit câte una, câte alta, iar mai peste tot am găsit recomandarea de a monitoriza veniturile și cheltuielile.

Acest obicei te ajută, cumva, să conștientizezi și să reduci cheltuielile. Ori cel puțin așa am înțeles eu. Oricum ar fi, e bine să ai o perspectivă clară asupra ceea ce faci cu banii, zic eu.

Din fericire există o mulțime de aplicații care te pot ajuta să ții o evidență clară a cheltuielilor și a veniturilor. Din păcate, sunt prea multe!

Luna asta am tot căutat una cu care să mă pot obișnui. Cea mai mare problemă pe care am avut-o cu aplicațiile testate a fost legată de interfață. Mi-aș fi dorit ceva aerisit, simplu de folosit și mai ales cu statistici prezentate într-un mod cât mai clar.

Cel mai adesea, am găsit opusul. Au fost și aplicații ok din punctele acestea de vedere, dar nu îmi ofereau suficiente categorii în care să includ cheltuielile.

Apoi, recunosc că e greu să stai să notezi fiecare cheltuială în parte. Amânam pentru seara, seara pentru a doua zi, iar a doua zi uitam.

Drept urmare, prima lună în care am încercat să țin evidența a cheltuielilor a fost un adevărat eșec. Cu toate acestea, am reușit să țin o evidență a veniturilor. Poate pentru că-s mai puține, ori pentru că aduc mai multă bucurie? Cine știe.

Oricum ar fi, nu vreau să renunț. Veniturile le-am ținut cu ajutorul unei agende format A7. Am o mare pasiune pentru aceste agende care mi-s tare simpatice. Mi-am amintit că la începuturile mele în ale scrisului pe blog, îmi notam ideile de articole într-o astfel de agendă.

Prin urmare, în aprilie voi avea o agendă pentru venituri și una pentru cheltuieli. Pe acestea ar trebui să le port cu mine, sau cel puțin să am contact cu ele zilnic. Sper să îmi iasă mai bine, iar apoi să externez totul într-un Excel. Pardon, în Libre Office, că are și el d-astea.

Sper să îmi iasă.

Voi folosiți vreo aplicație de acest tip? Accept recomandări, că nu am răbdarea necesară să le testez pe toate până o voi găsi pe cea care mi se potrivește.

Distribuie articolul:

6 comentarii

  1. Eu am pe telefon aplicația toshl finance, e destul de ok, merge conectată cu membri familiei, ai tagg-uri și categorii atât pentru venituri cât și pentru cheltuieli. E destul de ok

  2. eu folosesc ynab de aproape 10 ani. Este web based si are si aplicatie.
    sau poti incerca cashcontrol e facut de niste romani.

    mai nou folosesc actual instalat in docker pe un NAS (e similar cu ynab… dar e free)

Dă-i un răspuns lui RedooAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.