Cum am slăbit 20 kg în 4 luni de zile

Abia așteptam să dau și ultima sută de grame jos pentru a spune clar și tare: am slăbit 20 kg! De ceva timp mă tot întreabă lumea cum am slăbit, ce anume am făcut pentru a da jos kilogramele în plus. Chiar dacă am povestit adesea aici pe blog pe subiectul acesta, am zis că nu ar fi rău un scurt ghid în care să spun totul pe înțelesul tuturor.

Și iată că a sosit ghidul! Așa că dacă te întrebai cum am reușit să dau jos 20 kilograme și mai ales dacă ai vrea să faci și tu asta, articolul meu îți poate fi de folos. Ori cel puțin eu asta sper.

De ce m-am îngrășat?

Pentru a putea scăpa de kilograme, trebuie să descoperi care sunt cauzele care au dus la îngrășare. Eu așa am făcut și am decis să le elimin.

În cazul meu, factorii care mi-au adus numeroasele kilograme în plus, sunt următorii:

  • făceam pur și simplu prea puțină mișcare;
  • mâncam haotic, de regulă doar două mese pe zi, la 16-17 și apoi târziu, pe la 20-21 sau chiar și mai târziu uneori, dacă mă întindeam mult cu gătitul;
  • iubeam mâncarea grasă. De pe grătar nu lipseau micii, cârnații sau pieptul de porc. Dacă era loc și pentru o bucată de slăninuță, cu atât mai bine;
  • făceam abuzuri de alcool la petreceri, acolo unde adesea berile erau muuuulte. Nu regret nimic!

Acestea au fost cauzele pe care eu le-am descoperit, la tine ar putea fi altele. Este important să le conștientizezi și să cauți soluții pentru remedierea lor.

Ce trebuie să faci pentru a pierde kilograme

Sunt multe lucruri pe care le-am făcut pentru a pierde kilogramele în plus. Pot face un rezumat, dacă ți-e lene să citești mai mult, deși lenea ar putea fi una dintre cauzele care ți-au adus kilogramele în plus.

Iată ce am făcut eu pentru a scăpa de kilogramele extra:

  • mi-am făcut un program de mese cu mic dejun, prânz, cină și gustări între;
  • am redus cantitățile de mâncare;
  • am ales să mănânc alimente cu un conținut redus de grăsimi. De exemplu, carnea pe care o consum în ultima perioadă este pieptul de pui sau cotletul de porc;
  • fac mișcare mai des. Am mers la sală două luni, iar apoi am ales să fac plimbări lungi în fiecare seară. Când se încălzește vreau să mă apuc de alergat;
  • beau mai multă apă, în jur de 4-5 litri pe zi uneori;
  • ultima masă o iau la 16-17.

Toate aceste măsuri m-au ajutat să pierd 20 de kilograme. Așa-i că pare ușor? Chiar este.

Prima poză e făcută pe 1 noiembrie, a doua pe 10 februarie.

Cum am slăbit – varianta pe larg

Acum să povestesc mai pe larg despre aceste 4 luni de zile în care am scăpat de o mulțime de kilograme în plus.

Ce am făcut, mai exact, pentru a le reduce? Inițial, am colaborat cu un nutriționist care mai apoi s-a lăsat de meserie, lăsându-mă și pe mine cu ochii în soare. Acela a fost momentul în care am decis să slăbesc pe cont propriu. O fi așa greu, cu atât de multe resurse la dispoziție? Chiar deloc.

Persoana cu care am colaborat îmi făcea meniuri pe care le țineam o săptămână, două sau chiar mai mult. Practic, mâncam aceleași mese în fiecare zi.

Acestea includeau alimente precum: ton, piept de pui, cotlet de porc, orez, cartofi, salată de legume, paste integrale, fructe, pâine integrală șamd. Toate în cantități nu foarte mari, dar suficient cât să nu faci foamea.

Rămas fără nutriționist, am decis să aflu ce ar trebui să fac pentru a reduce kilogramele în plus. Așa am aflat că eu aveam un meniu cu deficit caloric.

Cum să afli necesarul caloric?

Este foarte simplu. Eu am folosit acest calculator dar sunt sigur că există și alte instrumente.

Conform acestui calculator, ar trebui să consum 1322 de calorii pe zi iar în acest fel pierd 1 kg pe săptămână. Eu aș recomanda alegerea numărului de calorii care să îți asigure o pierdere de 0.5 kg pe săptămână. E mai sănătos așa, însă nici cu lipsa răbdării nu e ușor de luptat. Eu am accelerat oleacă, însă când mă voi apropia de greutatea limită voi mai crește numărul de calorii.

Apoi, în funcție de acest număr de calorii, fă-ți un meniu care să nu depășească limita stabilită. Există o mulțime de aplicații care te pot ajuta să faci asta, ori pur și simplu poți căuta pe Google. Eu folosesc Eat & Track în acest sens. Sunt și altele.

Așa am făcut timp de 4 luni și am reușit să slăbesc 20 kg. Ar mai fi vreo 15-20 de dat jos, așa că la fel voi face în continuare. Prin urmare, puteți sta pe aproape, deoarece sigur mai urmează și alte articole pe acest subiect.

De asemenea, sper că ghidul meu va fi de ajutor și chiar o motivație suplimentară pentru cât mai multe persoane.

A se observa și starea de spirit. Am văzut la mulți un chip nu foarte vesel în pozele cu kilogramele multe, iar mai apoi un zâmbet care inspiră mândrie în pozele de iată ce am reușit eu să fac.

Merită să slăbești?

Au fost mulți factori care m-au motivat să încep asta. Fiind la 27 de ani iar toate începeau să scârțâie, somnul prost și aspectul fizic nu foarte încurajator, m-am gândit că în ritmul ăsta organismul meu nu va fi foarte fericit. M-am gândit la sănătate, înainte de toate.

Acum mă simt muuult mai bine, chiar dacă în continuare pot fi considerat gras, fără a avea dreptul să mă supăr. Știu că există cel puțin o persoană care încă se bucură să-mi zică așa. Se va simți el!

Dorm mai bine, sunt o idee mai ușurel, mă ridic mai ușor din pat, mă aplec mai ușor și o mulțime de alte lucruri sunt făcute cu mai puțin efort. Uitasem sentimentul ăsta!

Nu mai sforăi, iar Ștefania e cea mai fericită pentru asta.

Recunosc că sunt mândru iar la cât de bine se simte acest sentiment, nu pot decât să îmi doresc să inspir și alte persoane să facă la fel. Chiar merită!

Sunt haine pe care le am de aproape 4 ani iar acelea îmi stau mai larg ca niciodată. Asta înseamnă că nu am mai fost de ceva timp la această greutate.

Dacă aveți întrebări, sunt mereu la dispoziția voastră în secțiunea de comentarii. Iar dacă sunteți noi pe aici, merită să reveniți. Deoarece mai am multe de scris pe subiectul pierderii kilogramelor.

Distribuie articolul:

10 comentarii

  1. Bravo băiatu meu, bravo!! Citesc ce scrii și parcă-mi vine să mă apuc de făcut abdomene…De abea aștept să ajung acasă…să beau o bere. În cinstea ta,desigur.

  2. In primul rand, felicitari.
    In al doilea rand, am ras la aia cu piept de porc :)). A trebuit sa gugales, ca ma gandeam ca trolezi. Da, nu stiam.
    In ultimul rand, nu, nu se simte Marius. :))

  3. Nici nu vreau sa ma gandesc ce proces greu este si cata vointa trebuie sa ai. Felicitari pentru realizare, arati foarte bine. Si 20 de kilograme este super-mult. Bravo 🙂

Dă-i un răspuns lui Adrian BolocanAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.