Mi-am luat becuri solare din LIDL

V-am mai zis pe aici că sunt mare fan al luminilor care se încarcă folosind energie solară, nu? Pur și simplu mi-aș umple curtea cu ele, că e tare fain să îți petreci serile de vară în curte. Drept urmare,…

V-am mai zis pe aici că sunt mare fan al luminilor care se încarcă folosind energie solară, nu? Pur și simplu mi-aș umple curtea cu ele, că e tare fain să îți petreci serile de vară în curte. Drept urmare,…
În urmă cu mai bine de 6 ani, după ce și-au cumpărat ai mei o altă locuință în aceeași localitate, dar cu o grădină mult mai generoasă decât cea de acasă, mi-am descoperit o nouă pasiune: horticultura. Nu am aprofundat-o…

Pomană curată, cum s-ar spune. Deja îmi pare rău că am trecut abonamentele mobile pe PFA, mai ales că plătesc aproximativ 100 lei pentru 3 numere. Mă bate un gând să renunț la ele, chiar dacă va fi cu gălăgie,…

Nu și în Suceava, bineînțeles. Cel puțin nu deocamdată! Zic că e surpriză pentru că nu demult citeam că nu participă la ceva licitație, așa că părea că nu există interes pentru această tehnologie. Acesta era un motiv care mă…
În weekend am fost puțin plecat. Teambuilding cică, iar așa se explică lipsa de activitate de pe aici. Aparent, odată ce dispare rutina, inspirația pleacă odată cu ea iar apoi e foarte greu de revenit. Asta a fost problema mea…

Nu aș fi crezut că mai primesc actualizări pentru el, fiind lansat deja de ceva timp, însă OnePlus Nord 2 5G m-a luat prin surprindere dis de dimineață, anunțându-mă că am o nouă actualizare: Android 13. Nu văd prea multe…