Alte lumini solare: de data aceasta de la HOFF Garden

După ce am construit arcadele pentru porți, am zis că e musai să le oferim puțină viață cu niște becuri solare. Văzusem cu ceva timp în urmă niște produse interesante în Dedeman și am zis că le luăm cu prima ocazie.

Coincidența a făcut că am mers după trandafiri și ne-am întors cu becuri solare, pentru că erau la reducere. Aproximativ 37 de lei am dat pe o cutie. Fiecare ghirlandă se dovedește suficientă pentru o arcadă.

Am fost puțin surprins de cât de subțire poate fi firul. Practic, este o sârmuliță foarte subțire, așa că a fost necesar să fiu atent la montaj, să nu se agațe pe undeva. De altfel, sper să reziste bine odată cu trecerea timpului, că nu mi-aș dori să am parte de surprize.

De asemenea, a fost dificil de montat și din cauza faptului că se încâlcea destul de rapid, așa că am avut nevoie și de o mână de ajutor din partea Ștefaniei.

În vreo jumătate de oră cred că au fost puse ambele și nu ne-a mai rămas decât să așteptăm seara, să vedem cât de tare luminează. Ce pot să zic… efectul e foarte mișto.

Luminează destul de bine iar dacă e suficient soare în timpul zilei, lumina rezistă cu brio aproape până dimineață, ceea ce e grozav.

De altfel, există două moduri de iluminat: static și flash. Noi am ales să fie statice, dar probabil că weekendul acesta vom comuta pe flash, să vedem care este efectul. Sper să nu inspire prea mult „Crăciun”, pentru că nu prea ne dorim asta. Cel puțin nu acum. Probabil că la iarnă vom încerca și o astfel de instalație colorată.

Prima impresie este bună. Sper să reziste la fel de bine precum cele din foișor sau cele de la leagăn. Dacă se prezintă bine odată cu trecerea timpului, aș mai lua 2-3 cât să pun și pe picioarele leagănului, deoarece cred că ar arăta mișto. Va trebui să mai aplic niște lac mai întâi, însă.

Ar mai trebui să iau niște lămpi solare pentru mica grădină de flori, însă va mai dura ceva timp până când voi face asta, așa că stați pe aproape dacă vă pasionează subiectul.

Distribuie articolul:

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.