Mi-am luat becuri solare din LIDL

V-am mai zis pe aici că sunt mare fan al luminilor care se încarcă folosind energie solară, nu? Pur și simplu mi-aș umple curtea cu ele, că e tare fain să îți petreci serile de vară în curte.

Drept urmare, atunci când am dat peste o instalație cu becuri led și încărcare solară în LIDL, mi-a fost greu să plec fără să iau o cutie.

Aveam nevoie de o astfel de instalație la leagăn, acolo unde seara e destul de întuneric. Mi-ar mai trebui câteva becuri asemănătoare, dar văd eu ce mai găsesc.

S-a potrivit la fix pe bara de sus a leagănului, montajul este floare la ureche și în ceea ce privește autonomia… după o zi cu nu foarte mult soare, m-am culcat pe la 2:30 dimineața și ele încă erau aprinse. Zic că sigur au mai fost aprinse cel puțin 2 ore, la cum era intensitatea. Ei promit 8 ore la încărcarea completă, autonomie asigurată de o baterie ni-MH.

Au fost 50 de lei, sunt 50 de leduri în vreo 10 becuri colorate din plastic și arată cam așa:

Efectiv, cât am stat la leagăn, m-am holbat ore bune la ele, atât de mult îmi plac!

Acum când scriu acest articol, îmi dau seama că mergea o poză la specificații, dar promit că revin cu ele imediat ce ajung iar la țară.

Micul panou solar l-am montat direct pe leagăn, cu două negrese, în locul unde mi s-a părut că ajunge mai multă lumină, leagănul fiind cumva la umbră în cea mai mare parte a zilei.

Dimensiunea completă a cablului este de 5 metri, fiind împărțit aproape jumi-juma între cablul cu LED-uri și cel care duce la panou.

Pentru 50 lei, becurile sunt foarte simpatice și chiar își merită banii. Iar dacă doriți să dați puțină culoare curții sau balconului, e o variantă ok, zic eu.

Folosiți astfel de lumini? Săriți cu recomandările, că voi mai avea nevoie.

Distribuie articolul:

4 comentarii

    • În teorie da, în practică ajungea într-un pom, cu umbră pe tot parcursul zilei. Leagănul este între doi corcoduși, iar în dreapta e puțin descoperit locul așa că ajunge soarele.

  1. Am și eu unu luat acu vreo câțiva ani…l-am folosit o singură dată în camping apoi l-am tot uitat prin debara. Nu știu cât a luminat ca la un momentdat am adormit. Dimineață nu mai lumina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.