Românii sunt săraci pentru că sunt leneși

Pentru că nu sunt de acord în totalitate cu articolul lui Andrei Cismaru am decis să îmi spun propriul punct de vedere.

Încă din titlu, Andrei spune că românii sunt și săraci și proști. Ei bine eu nu îi consider pe români proști iar sărăcia nu prea se datorează acestui motiv. Da, sunt și români proști.. chiar mulți, foarte mulți, însă nu toți sunt așa.

Problema românilor, în opinia mea, este lenea. Mulți dintre acești proști de care zice Andrei nu sunt chiar așa proști ci chiar au minte însă le este lene să o folosească, iar aici vorbim deja despre altceva, o altă problemă.

Și sunt multe exemple în care multe restaurante și companii reușesc deoarece sunt conduse de oameni inteligenți, însă din păcate de puține ori acestea sunt scoase în prim plan, preferându-se promovarea unui loc în care ești tratat nu așa cum probabil ți-ai dori.

De asemenea Andrei mai vorbea și de tratamentul pe care l-a primit la nu știu ce restaurant. Eu nu cred că șeful este acela care ți-a vorbit urât sau care a întârziat și un amărât de angajat. De cele mai multe ori simplii angajați au atitudine de șefi și astfel strică întreaga imagine a localului/companiei. Și nu, nu e vina șefului pentru că el i-a angajat deoarece de multe ori șeful nu știe ce se întâmplă în compania sa iar puțini sunt clienții care mai oferă din când în când câte un feedback.

Astfel revin la opinia de mai sus. Românii nu sunt proști, chiar deloc, ci sunt leneși, indiferenți și nu le pasă. Nu le pasă de viitorul companiei, nu le pasă că un client pleacă dezamăgit, nu le pasă că plajele au un aspect nașpa, nu le pasă de nimic.

Sursă imagine: graemethomasonline.com/

Distribuie articolul:

Spune ceva

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.