One True Singer a luat sfârșit

Recunosc că aveam chef să urmăresc un astfel de show. Cum de-a lungul timpului am fugit de X Factor sau Vocea României, din cauza reclamelor și a unor jurați nu tocmai pe placul meu, Superstar a fost ceva ce m-a prins și a stârnit pofta unui show mai bun.

Iar One True Singer a venit la fix. L-am urmărit cu interes și mi-a plăcut suficient de mult încât să îmi doresc cel puțin încă o ediție. Și chiar dacă nu a câștigat cine aș fi vrut eu, cred că alegerea a fost justificată.

Foarte buni tinerii care au ajuns la One True Singer. Înțeleg că unii dintre ei au mai trecut și pe la emisiunile de profil menționate la început. Aș fi crezut că o astfel de emisiune e o rampă de lansare, dar aparent destul de puțini sunt cei care știu să profite de astfel de ocazii.

Ori poate că în industrie treburile-s destul de complicate, cine știe. Am auzit des vorbindu-se despre pile și pe aici. Nu m-aș mira să fie real.

Sper ca astfel de emisiuni să treacă mai des de la TV la platformele de streaming că e mult mai confortabil de vizualizat. Sigur, atât PRO TV cât și Antena 1 au propriile platforme de streaming. Dar nu aș cumpăra Antena Play sau Voyo doar pentru o emisiune. Asta chiar dacă până acum am plătit HBO Max doar pentru One True Singer.

Oricum, cei de la HBO au mai avut producții românești mișto, ca Umbre, iar odată cu HBO Max sper să apară tot mai multe.

Distribuie articolul:

2 comentarii

  1. Mi-a placut foarte mult acest show, sper ca la anul sa mai vedem un sezon.
    Sunt curios cu cine ai tinut? Eu am preferat-o pe Sonia dar mi-a placut si de Rares si de Dreea. Pe Erika nu o voiam in niciun chip sa castige.
    Apropo recomand Romania Salbatica sa urmaresti, exceptional documentarul!

    • Dreea mi-a plăcut cel mai mult. Dar Rareș a fost bun, nu pot nega. Și Robert foarte bun artist..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.