Hobbitul, bifat

Pentru ultimele două cărți – Codul lui Da Vinci și Îngeri și Demoni, ambele de Dan Brown – am avut nevoie de o lună ca să le citesc astfel încât am dorit – iar – să ies din tipar și să încerc ceva nou și am zis să merg la sigur. Astfel de ziua cărții am făcut o comandă pe Libris de două cărți: Hoțul de cărți și Hobbitul de J. R. R. Tolkien. 

Sursa: SemneBune.Ro

Am început cartea săptămâna aceasta și am citit puțin la școală câteva capitole însă văzând cât de plăcută e cartea am pus-o în geanta de la laptop ca să o iau cu mine la țară și să o citesc într-o singură zi.

Astfel de dimineață, pe la 8:30 când soarele era deja pe cer – a fost mai harnic decât mine – am ieșit pe terasă cu laptopul în brațe pentru a-mi verifica mailul și rețelele de socializare precum și cu ocupația mea de astăzi: Hobbitul.

Imediat după ce am terminat verificările din online, mi-am pregătit un ceai și am deschis cartea unde rămăsesem. Pe acea terasă am petrecut o mare parte a zilei de astăzi, exceptând ora în care mi-am făcut somnul de frumusețe și seara petrecută cu o scurtă plimbare.

După cum spuneam și mai sus, știam dinainte că această carte îmi va plăcea. Am văzut toate filmele Stăpânul Inelelor de vreo trei ori cel puțin iar ultimul, Hobbitul, l-am văzut în 3D. Aceste filme – cu toate că au 3 ore iar eu cu răbdarea la filme nu o duc prea bine – sunt preferatele mele astfel încât mă bucur ca un copil de fiecare dată când am ocazia să urmăresc unul.

Cartea m-a încântat de-a binelea. Cu toate că văzusem filmul și știam în mare parte ce se va întâmpla am văzut că există și diferențe între carte și film – destul de mari chiar – ba chiar ca un bonus, cartea cuprinde și filmul care va apărea toamna aceasta – cred – fapt care m-a bucurat destul de mult.

Îmi place tare mult cum scrie J. R. R. și de fiecare dată când folosea adresarea către cititori pe care-i numea Domniile voastre mă simțeam ca în al nouălea cer.

De asemenea faptul că văzusem filmul m-a ajutat să îmi creez o imagine mai clară asupra acțiunilor și a personajelor astfel încât cartea a fost mai palpitantă.

În final voi folosi o propoziție pe care o folosesc destul de des pentru a-mi exprima sentimentele față de diferite obiecte și nu numai: Hobbitul este o carte foarte faină. 

 

Distribuie articolul:

4 comentarii

  1. Adevarat, J. R. R. Tolkien scrie impecabil si minunat. In plus, cartile sunt foarte usor de citit si asta le face de-a dreptul delicioase, dar o luna pt cele ale lui Dan Brown??!

    • Mare dreptate ai. Am avut nevoie de o luna pentru ca timpul mi-a fost limitat. 😀

      • Daca te pasionează informatica, poate vrei sa „bifezi” si Fortareata Digitala. Carte scrisă tot de Dan Brown. 🙂

        • Multumesc de sugestie insa momentan vreau sa citesc triologia Stapanul Inelelor. In ceea ce-l priveste pe Dan Brown ma voi intoarce la el ca sa citesc Inferno.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.