Skip to content

E bine să scrii zilnic

Last updated on 11 aprilie 2019

Probabil unul dintre sfaturile pe care bloggerii începători îl aud cel mai des este: scrie zilnic. Sfatul acesta îl oferă bloggeri cunoscuți și de succes precum Chinezu, Marius Sescu, Dojo și mulți alți bloggeri și bloggerițe. Când îți zic atâția oameni că trebuie să faci un lucru ar cam trebui să îl faci. Sau cel puțin așa am gândit eu.

Și asta am și făcut sau cel puțin am încercat să fac. Exact de la data 2014/08/19  am încercat să scriu zilnic câte un articol – cel puțin – și în mare parte chiar am reușit, excepție făcând doar câteva zile când am fost pe drumuri sau nu aveam internet însă sper să mă înțelegeți, dragi cititori.

Totuși după această perioadă – destul de mare aș spune – în care am scris zilnic câte un articol, unul mai bun altul mai prost, mi-a intrat în program acest obicei și astfel în fiecare dimineață imediat după ce verific mailul și contul de Facebook deschid și adresa blogului direct la /wp-admin/post-new.php. 

Astfel fiecare dimineață a mea – sau cel puțin cele în care nu am cursuri de la 8 – începe cu o cană de cafea – mi-am cumpărat fierbător – și cu un nou articol și culmea, chiar a început să îmi placă tare mult. O fi acesta primul beneficiu al faptului că am scris zilnic pe blog  ?

Pe viitor îmi propun să revin la programul în care mă trezeam în fiecare dimineață la 6, precum o făceam în liceu, pentru a scrie zilnic pe blog indiferent de programul pe care îl am la facultate. De asemenea încerc tot mai mult să scriu articole pentru cititori astfel încât blogul meu să vină cu soluții și sfaturi pentru anumite probleme.

Legat de trafic nu știu ce să vă zic deoarece nu am mai verificat contul de Google Analytics însă conform unul plugin instalat, acesta a mai crescut puțin. Totuși eu sunt fericit că am mereu cititori care vin și comentează articolele astfel încât aud noi opinii și primesc sfaturi prețioase.

14045819341_71500132e6_k

2 Comments

  1. E bine sa scrii zilnic, nu doar un articol, cat mai multe. Eu sunt implicat intr-un proiect, adica un blog de nisa si scriu zilnic cate 3-5 articole. Cand scriu un singur articol am trafic slab.

    • Mai mult continut, mai multi cititori.. mi se pare logic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.