De ce se înnegrește lemnul de salcâm?
Anul trecut, tot prin perioada asta, mi-am propus crearea unui colț pentru relaxare în curte. Aveam un spațiu nefolosit între doi corcoduși, unde stăteau depozitate mai multe lucruri așa că am decis să îl eliberez pentru a-l folosi la întreaga sa capacitate.
După ce am văzut care este spațiul pe care îl am la dispoziție, mi-am dat seama că acolo ar încăpea cu brio un leagăn. Am mers la un prieten care își făcuse un leagăn cu ceva timp în urmă, am analizat structura și am luat dimensiunile iar mai apoi m-am apucat de treabă.
Dacă el își făcuse leagănul din lemn de brad, eu am ales să îl fac din salcâm. Iar asta pentru că îl aveam deja, așa că făceam economie. Acum, dacă ar fi să dau timpul în urmă, nu aș mai folosi lemn de salcâm din două mari motive: a fost tare greu să îl găuresc pentru a realiza îmbinările cu bară filetată dar și pentru că, după ceva timp, s-a înnegrit ca naiba.
Prelucrarea lemnului a arătat cam așa: am tăiat lemnul la dimensiunile potrivite, i-am dat coaja jos iar mai apoi l-am șlefuit manual, ca să fie cât mai fin. Am crezut că este suficient, iar după îmbinarea tuturor lemnelor, am aplicat trei mâini de lac, ca la carte. Am folosit lac de la Luxens, despre care am scris aici că nu prea e ce trebuie.
Dacă pe timpul verii lemnul a arătat excelent, în primăvară l-am găsit negru ca naiba. A dezvoltat ceva mucegai, lemnul fiind verde în momentul în care l-am tratat cu lac. Mă gândesc că lacul aplicat nu i-a permis umidității dinăuntrul lemnului să iasă afară, că alt motiv nu știu care ar putea fi.
Pentru o vreme, această explicație suna plauzibil. Însă între timp s-a apucat să facă și tata unul asemănător, tot cu lemn din salcâm, bineînțeles, pentru că este marfă. Lucrând la el doar când are timp liber, a trecut deja ceva timp de când a început proiectul.
Lemnul a fost curățat, montat iar lac încă nu a fost aplicat pe el. A prins și primăvara cu apucături de iarnă, așa că pe alocuri dădea și el semne de înnegrire. În teorie, el putea să respire în voie, așa că de ce mucegai?
Între timp, eu pe al meu l-am rezolvat românește. Din lacul aplicat pe căpriorii pentru foișor, a rămas două degete, așa că l-am dat pe leagăn. Mai întâi am zis că îl voi șlefui, să dau mucegaiul jos… însă ar fi fost mult prea mult de muncă, iar timp și energie pentru el nu mai există. Cel mai probabil va ieși iar la suprafață, la un moment dat. Nu-i va fi ușor, că i-am dat un strat destul de gros.
Acum arată iarăși bine. Nu la fel de bine precum în poza de la articol – nu era 100% gata acolo, de asta mai vedeți câte o bară filetată, flori lipsă sau lanț atârnând – dar cel puțin nu mai este negru. Nu am poză, se pare, dar voi actualiza articolul imediat ce ajung la țară.
Așadar, care să fie cauza pentru care se înnegrește lemnul de salcâm și, mai ales, ce aș putea face pentru a preveni asta?
Salcâmul este lemn de esență tare. În mod natural lemnul de salcâm devine brun închis odată cu îmbătrânirea și se usucă destul de rapid, la 2 luni de la tăiere nu ar trebui să aibă o umiditate mai mare de 30%.
Dacă nu este un brun închis plăcut la vedere, ci un maroniu spre negru, poate că nu ai aplicat tratamentul care trebuia pentru protejare. Poate ar trebui să-l tratezi contra fungilor.
Era negru negru, o să mai caut poze. Aiurea că nu am făcut. Și clar era mucegai, după miros. E clar că lacul aplicat nu a fost ce trebuia. Dacă nici ăsta nu o să ucidă fungii, va trebui probabil șlefuit și tratat iar cu un produs bun. Însă, la câtă muncă e, mai ales că sunt locuri imposibil de accesat, probabil că nu voi face asta. Fie il voi intretine cu noi straturi de lac, fie voi face altul la un moment dat.
Poate îl poți impregna cu ceva.
Momentan l-am dat cu lac de garduri. Să vedem cum se comportă odată cu trecerea timpului. La primăvară vom vedea realitatea. 😀
De ce-ai tăiat mă salcâmul? Să se mire proștii, huh? Da-ia ai tăiat salcâmul?
De foc!
Eu as fi optat pentru un balansoar metalic care are și acoperiș… lemnul nu rezistă prea mult…mai ales dacă nu ii se aplică tratamente de la bun început.
E și asta o variantă, însă aș fi vrut ceva mai rustic. Cât despre acoperiș, am vrut să fac… însă era doar estetic. Recunosc că era mai frumos, însă practic nu era. Unu că nu stau în leagăn când plouă și doi că umbră nu ar fi ținut, soarele venind cumva din față. Plus că ar fi trebuit să tai din corcoduș, ceea ce nu am vrut să fac.
Am lemn de salcam stivuit afara pentru tamplarie. Sta acolo de 3 ani acoperit cu o folie, in frig sau ploaie. Nu s-a inegrit nimic tot galben auriu a ramas. Salcamul e foarte rezistent la mucegaiuie sau bacterii, un lemn minunat e destul de greu de lucrat daca e uscat. Eu l-am lacuit cu lacul cel mai ieftin ce il gasesc alchilic (nu pe baza de apa sau nitroclulozic) n-am nici o problema cu el. In timp culoarea se poate schimba spre maroniu sau rosu. Ai dat cu vreo prostie de lac. Daca vrei sa ramana galben auriu e un lac pentru canoe pe piata.
Nu știu ce să zic. Lacul ar fi putut fi o problemă, da. Însă și ai mei și-au făcut un leagăn asemănător, pe care nu l-au lăcuit, întocmai știind problema mea. Chiar și așa, dat cu lac, s-a înnegrit. A fost curățat o dată cu flexul și s-a înnegrit iar. Mă gândesc că pur și simplu era prea verde sau o fi momentul greșit în care a fost tăiat. Știu că există ceva recomandări în acest sens. Ce fel de lac folosești, mai precis? Că sună interesant.