Cum se aprind corect cărbunii?
Una mai de seară, așa. Dacă tot am discutat despre cei mai buni cărbuni am zis că merită să abordez un alt subiect de interes pentru amatorii de grătare: cum se aprind corect cărbunii?
După cum ziceam și în acel articol, prefer oricând să fac grătarul cu lemne, doar că nu am mereu, caz în care apelez la cărbuni.
De când mă știu, am aprins cărbunii mereu la fel: aprindeam focul cu așchii iar mai apoi puneam cărbunii deasupra, folosind vântul pentru a-i aprinde.
Am și o chestie din aia din tablă pentru aprins cărbunii, dar nu am folosit-o niciodată, deși mereu zic că voi încerca.
Apoi, citesc pe internet că de fapt ar trebui să îi aprind complet invers față de cum făceam eu: se pun cărbunii iar apoi se face focul deasupra lor. Așa am făcut și eu ultima oară și mi s-a părut că s-au aprins destul de ușor.
Voi ce metodă folosiți?
Clar nu cum scrie pe internet.
Adun așchii, hârtii și crenguțe cât să am un foc stabil. După care pulsez cu mai multe crengi, iar la final arunc cărbuni.
Mai foloseam și niște pastile din benzinării, dar am auzit ca sunt destul de toxice și am renunțat la ele.