Care sunt cei mai buni cărbuni pentru grătar?

Probabil că știți deja faptul că sunt un mare fan al grătarelor. Îmi place nu doar să le consum, ci și să le fac. Așa se face că am ținut morțiș să construiesc un grătar din cărămidă, deasupra căruia am făcut un foișor. Motivul pentru care am băgat banii și timpul în aceste construcții este acela de a obține condiții cât mai bune în timp ce fac câte un grătar.

Cred că le-am obținut, într-o foarte mare măsură, chiar dacă mai sunt mici lucruri de făcut pe acolo.

În cea mai mare parte a timpului, obișnuiesc să fac focul pentru grătar folosind lemne. Însă, odată cu mutarea alor mei, cantitatea de lemne s-a dus încet dar sigur. Iar cum iarna nu obișnuim să stăm la țară la casa cu grătarul, nu există nici un motiv pentru a cumpăra lemne de foc prea curând.

Rămânând fără lemne, am decis să trec si eu, ca totul omul, la folosirea cărbunilor, treabă de care am fugit de când mă știu.

Nu m-a atras niciodată ideea de a face grătar folosind cărbuni deoarece nu ai deloc control asupra arderii acestora. Îmi era foarte comod să folosesc lemn de salcâm pentru grătar, de exemplu, pentru că știam precis durata lor ardere, modul în care scade temperatura odată cu trecerea timpului, așa că mă puteam organiza fie să termin totul la timp, fie să fac un nou foc în timp util.

În schimb, atunci când folosesc cărbuni, totul este o loterie. Uneori faci carne și legume în 2-3 rânduri iar după ce iei totul ți se rupe sufletul văzând că mai există suficient foc pentru a găti și altele, însă nu mai ai ce să pui pe grătar. Alteori, faci un rând de carne iar pentru legume, sau pentru al doilea rând de carne, temperatura este prea mică.

Ultima oară am cumpărat cărbuni din Kaufland, ceea ce sigur nu voi mai face prea curând. Așa că, până reușesc să pregătesc eu un stoc de lemne de salcâm pentru grătar, vă întreb: unde găsiți cei mai buni cărbuni? Ideal ar fi să nu fie mai scumpi decât carnea și berea la un loc.

Actualizare 25.08.2023: am reușit să găsesc niște cărbuni foarte buni. Nu `or fi ei cei mai buni, pentru că voi continua să mai încerc și alții, la fel cum fac cu micii, pentru a-i descoperi pe aceia care îți oferă o experiență plăcută.

Este vorba despre niște cărbuni pe care îi cumpăr din Dedeman cu 18 lei.

Sunt foarte mulțumit de ei. Nu mai încercasem niciodată cărbuni ovali. Se aprind ușor dacă faci focul deasupra lor și duc cu lejeritate două trei ture de carne. Nu ard foarte puternic, ci oferă o temperatură constantă, ceea ce îmi place. Nu știu când voi mai testa alții, deoarece ăștia îmi plac destul de mult.

Totuși, aveți grijă că vă puteți lua țeapă uneori. Am pățit să găsesc cărbunii măcinați și doar câțiva întregi. Analizați mai mult timp sacul înainte de a-l cumpăra, deoarece aparent nu prea există asumare și deschidere în rezolvarea problemelor de acest tip.

După ce mi-am luat țeapă cu cărbunii din Dedeman, iar băieții nu și-au asumat nici-o vină, am zis că merită să mai încerc și alții. Am găsit brichete pentru grătar și la Selgros, foarte asemănători cu cei de mai sus. Cu vreo 2 lei mai scumpi, dar întregi și la fel de buni, cel puțin. Prin urmare, am luat doi saci.

Foarte mulțumit de ei. De altfel, pare că trebuie să mă documentez despre tipurile de cărbuni pentru grătar, deoarece sunt lucruri de aflat. Voi actualiza articolul acesta ori de câte ori am ocazia, pentru a vă ține la curent.

Cât despre întrebarea din titlu, îmi răspund tot eu: cei mai buni cărbuni sunt lemnele, sunt sigur!

Distribuie articolul:

8 comentarii

    • Când zici știuleți te referi să fie cu tot cu grăunțe? Sau doar la ciucălăi, după cum li se zice la mine. Dacă e vorba de cei din urmă, sunt buni când faci mici, cârnăciori… la alte cărnuri nu ține jăratecul suficient de mult pentru a se găti.

        • Mai sănătoși ciucălăii la tine. 😀 De fapt, dacă mă chinui puțin, probabil că aș reuși să fac niște copănele, dar cu emoții. Am și eu, că nah, ai mei se ocupă cu agricultura, dar nu mă pot baza pe ei mereu.

  1. Cei mai buni cărbuni am găsit la Petrom, dar asta este poveste de mulți ani. Pentru un grătar de ~ 6 persoane foloseam doar un sfert de sac, plus lemnele necesare pentru aprins focul.
    In ultima vreme iau cărbuni de la un magazin din zona. Din păcate nu mai au și alte magazine. Dezavantajul lor este că folosesc cel puțin jumătate de sac, dar la 10-12 lei sacul deja nu-mi mai pasă.

  2. Cel mai bun pentru grătar e lemnul de esență tare… uscat… dacă reușești să faci o rezervă de așa ceva poți uita de cărbune… cu un braț de lemne faci grătar după grătar, rămâi fără carne de pus pe grătar și încă mai poți face pe grătar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.