Cât de înalt trebuie să fie coșul de fum?

Odată cu ridicarea foișorului, grătarul meu nu mai părea să tragă la fel de bine. Cumva prezența acoperișului a fost de vină. Drept urmare, azi am zis că trebuie să iau măsuri.

Chiar dacă grătar fără fum nu există, nu îmi place să îmi vină mereu în față. Astfel, am zis că soluția ar fi înălțarea coșului de fum. Am luat azi câteva măsurători, iar cel mai înalt punct al acoperișului era la 270 cm. Coșul de fum era la o înălțime de 270 cm, de asemenea, ceea ce probabil că nu era ok.

Prin urmare, am decis să îl mai înalt puțin. Acum, de la nivelul acoperișului, care e la 220 cm, coșul de fum se mai ridică încă 120 cm, ceea ce înseamnă că ajunge la 340 cm. Ar fi cu vreo 70 cm mai înalt decât cel mai înalt punct al acoperișului și sper că va fi ok.

Știu că există ceva principii din fizică legat de înălțimea coșului de fum, așa că dacă le cunoașteți, secțiunea de comentarii este deschisă.

În caz că nu va trage prea bine nici acum, cel mai probabil că îl voi mai înălța cel puțin 70-80 cm.

PS: E prima oară când zidesc, așa că nu e el perfect drept. Se observă unde e mortarul ud. De acolo am zidit eu, pentru a-l înălța.

Distribuie articolul:

2 comentarii

  1. La situația ta nu știu ce să spun dar în cazul caselor coșul de fum trebuie să fie mai înalt decât coama caselor cu cel puțin 50 de cm. Acum nu știu dacă e vreo știință la mijloc dar cu cât e mai înalt cu atât „trage” soba mai bine… sau cuptorul… că-mi amintesc că ai mei aveau în curte cuptor și plită de vară acoperită frumos dar nu cu spații în care să te desfășori ca într-un foișor… și coșul de fum era ridicat cât să treacă fumul peste copacii din livada de lângă.

    • Al meu are acum vreo 70 peste coamă, dacă o pot numi așa. Numai că imediat lângă este un salcâm așa că fumul tot mai vine înapoi. Probabil că îl voi mai înălța puțin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.