Soluții pentru a scăpa de muște și țânțari?

Încă de când mă știu, verile mi-au fost parțial distruse de prezența muștelor și a țânțarilor. De asta, imediat ce s-au mutat ai mei, un prim vis a fost să dispară toate animalele de prin curte. Asta deoarece prezența lor atrage aceste insecte enervante.

Odată ce au dispărut din curte, populația de insecte zburătoare a fost în mod considerabil redusă.

Numai că nu au dispărut complet. Iar odată cu mutatul în foișor, își mai face simțită prezența câte o zburătoare. Pe timp de noapte e mai nasol, că nu pot aprinde becul deasupra mesei – nu că ar fi neapărat necesar – pentru că apar toate vietățile în preajma lui.

Pe cel de la grătar trebuie să îl aprind, că altfel nu se mai văd micii. Așa că acesta a devenit becul principal din foișor, deoarece luminează suficient cât să vezi și mâncarea de pe masă. E interesant că insectele trag la el și astfel sunt ucise de căldură.

Nu e suficient să scap de ele folosind căldură, așa că trebuie să folosesc și alte metode de combatere pentru a elimina muștele, țânțarii și celelalte insecte zburătoare.

Am folosit ceva pulbere de la Bayer, pe care am dizolvat-o iar cu soluția obținută am stropit căpriorii pe sus. Dar nu mi-a oferit acea eliminare totală a muștelor pe care mi-o doream.

Mă gândesc acum că ar fi utilă folosirea unui aparat anti insecte, așa cum e ăsta, care utilizează lămpi UV și ucide insectele atrase de lumină. Numai că nu prea îl văd nicăieri în foișorul meu, deoarece ar strica destul de mult decorul.

Nu știu cât de eficient ar fi să pun câteva plante prin jur, care nu sunt pe placul insectelor. Cert e că nu aș avea nimic de pierdut. Poate chiar niște lavandă, iar astfel aș obține un mediu destul de plăcut.

Voi ce soluții folosiți împotriva insectelor zburătoare de toate tipurile?

Distribuie articolul:

6 comentarii

  1. Poti incerca si spirale de la Raid care costa 10 lei si au o rata de protectie foarte buna , eu personal le folosesc cand merg la prietena mea care sta la curte si seara cand dau drumul la o spirala in curte pot sa stau lejer 3 sau 4 ore fara sa fiu deranjat de tantarei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.