Cum să îți găsești ușor portofelul pierdut

Sau alte lucruri. Citeam pe blogul Laurei experiența Dianei care și-a pierdut portofelul și l-a recuperat după mai bine de două săptămâni. În tot acest timp începuse deja procedurile de refacere a documentelor, ceea ce în România sigur nu este chiar cel mai plăcut lucru pe care l-ai putea face.

Articolul ei și mai ales comentariul pe care l-am lăsat acolo mi-a oferit o idee ingenioasă, zic eu, așa că am zis să dezvolt puțin și aici pe blog, că tot nu aveam articol pentru astăzi.

Tuturor ni se întâmplă să mai pierdem câte ceva, chiar dacă nu toți suntem cu capul în nori. Mi-am lăsat portofelul de vreo două ori pe câte o bancă, unde stăteam așezat, noroc că mi-am dat rapid seama că nu-l am și l-am găsit tot acolo.

La Motorfest, în Suceava, mi-a căzut portofelul în timp ce mă strecuram printre mese, ca să ajung la locul meu, unde urma să mă bucur de niște mici. Ehe, vremuri fără regim! Noroc că de puțin timp își făcuse simțită prezența Ștefania, așa că l-a recuperat ea. Semn bun încă de la început de relație, nu?

Au fost, deci, cel puțin 2-3 momente când era să rămân fără portofel. Îl mai rătăcesc prin casă sau prin mașină și recunosc că mă stresează destul de mult acele momente. Nu că aș avea averi în el, ci pentru că mă sperie toate drumurile pe care ar trebui să le fac pentru a-mi reface documentele.

Citind acel articol, mi-am amintit de o idee pe care am avut-o în trecut și pe care, cel mai probabil, o voi aplica foarte curând. Mai precis, mă gândeam la un moment dat să îmi scriu numărul de telefon pe spatele plăcuțelor de înmatriculare ale mașinii.

Obișnuiesc și acestea să cadă uneori și să fie găsite de oameni de bună credință. Sunt postate ele pe grupurile locale, dar dacă nu faci parte din ele, cum ar putea da de tine persoana respectivă? Având numărul la dispoziție, poate că te sună să te anunțe de unde îl poți lua. Eu așa aș face.

La fel am putea face și cu portofelul. Putem ține o carte de vizită în el sau numărul de telefon scris pe ceva cartonaș. Poate că așa persoana care găsește documentele dă mai ușor de noi, cu un minim de efort. Sigur, la fel de bine am putea include numărul nostru pe o etichetă, pe care să o lipim pe documente. Asta în cazul în care portofelul a ajuns pe mâna unui băiat de treabă care ia doar ce-i trebuie din portofel, iar mai apoi aruncă documentele.

Sigur, asta nu îți garantează că vei fi sunat imediat. Oamenii pot fi destul de indiferenți și mai ales lipsiți de compasiune. Dar dacă îți poți crește șansele de a-l recupera mai ușor chiar și cu câteva procente, de ce nu?

Ce altceva am mai putea face, în mod preventiv, pentru a ne recupera lucrurile pierdute în caz că le rătăcim?

Distribuie articolul:

12 comentarii

  1. La telefon (android) există o funcție care, dacă telefonu tău este blocat (că, na! ai în el conturi, carduri), pe ecran poți seta un nr. de telefon al cuiva apropiat care poate fi anunțat că ți s-a găsit telefonul. Eu am setarea asta.

  2. Chiar dacă nu am pierdut și chiar sper să nu încep de acum, plăcuțele de înmatriculare, ideea este genială. Sună bine și ideea unei hârtii cu „datele proprietarului” de portofel. Mersi de sfaturi!

    • Eu am o vorbă… să fie, să nu trebuiască! Cu mare drag, să sperăm că nu vom avea nevoie de astfel de soluții. Și totuși, de ce nu? Mi-am pus și eu biletul acum. :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.