Cum să economisești bani
Probabil unul din lucrurile care îmi plac cel mai mult la mine este acela că am o oarecare educație financiară. Aceasta am primit-o încă de mic iar acum la 19 ani am ajuns să îmi câștig banii de îmbrăcăminte, cărți, gadget-uri și bere. Totuși nu aș fi reușit să îmi cumpăr multe din aceste lucruri dacă nu aș fi fost o persoană economă.
Cum să economisești bani
În rândurile următoare voi vorbi din proprie experiență despre cum să economisești bani. Consider că sunt capabil pentru a da aceste sfaturi deoarece au fost săptămâni în care am supraviețuit doar cu 10 lei, bani cu care trebuia să îmi iau mâncare și multe alte lucruri.
Scoate-i din portofel
Nu te vei putea folosi de banii pe care vrei să îi economisești dacă nu îi vei avea la tine. Încă din clasa a 9-a, imediat ce ajungeam lunea de dimineață în Botoșani puneam 10 lei deoparte într-o carte pentru a avea bani venit acasă, sâmbăta. Astfel mulți prieteni rămâneau fără bani până vineri și mă sunau apoi să îi împrumut. Ce înțelegeam eu din asta ? Nu erau persoane econome.
Dacă vrei să nu cheltui prea mulți bani atunci îți recomand să pui acești bani într-un alt loc dar în niciun caz în portofel. Dacă îi vei vedea acolo atunci vei fi tentat să îți cumperi diferite lucruri de care nu ai nevoie.
Stabilește-ți necesitățile
Structura supermarket-urilor a fost foarte bine gândită. Te trezești că vrei să îți cumperi o pâine însă până ajungi la raionul cu pâine vezi și o sticlă de Pepsi, una de Ursus, alune, pufuleți și multe alte lucruri care te tentează. Încearcă să eviți toate aceste tentații și cumpără doar lucruri de care chiar ai nevoie.
Cei care mă cunosc știu că, atunci când merg eu la cumpărături într-un supermarket, mă duc direct la raionul necesar și astfel evit să fac și alte cumpărături de care nu aș avea nevoie cu adevărat.
Renunță la unele pofte
E cam greu să îți faci toate poftele și să mai ai și bani în portofel. Eu unul, atunci când strâng bani pentru a-mi cumpăra ceva anume, renunț la absolut toate poftele. Nu prea mai ies în oraș și nu îmi cumpăr nici măcar o ciocolată doar pentru a pune acei doi lei la pușculiță.
Cumpără numai la ofertă
De exemplu eu acum am nevoie de un telefon nou. Totuși nu îl cumpăr acum ci aștept Black Friday deoarece atunci l-aș putea cumpăra la un preț mult mai bun economisind astfel niște bănuți frumoși. Dacă faci cumpărături încearcă să cauți cele mai bune oferte înainte de a cumpăra lucrurile respective la preț întreg.
Interzice-ți anumite lucruri
Îmi place să fiu propriul șef. Atunci când doresc să strâng bani pentru ceva anume îmi impun să nu cheltui banii aiurea și chiar reușesc. Practic îmi impun anumite interdicții și astfel nu mă ating de banii propuși pentru orice altceva.
Acestea sunt cele cinci practici care mă ajută pe mine să economisesc bani. Îmi place faptul că am învățat să folosesc banii cu cap încă de la o vârstă fragedă și astfel consider că am o educație fnanciară destul de bună.
interesante sfaturi.însă având în vedere că ești la vârsta aia cât tentațiile sunt mari(oricare ar fi acelea), trebuie să fii tare crud cu tine ca să abții de la unele. însă repet, interesante și folositoare sfaturi!
Sincer nu am fost chiar atat de crud. Poate ca am reusit sa economisesc bani si datorita faptului ca nu fumez, dupa cum bine mi-a spus un cititor pe Facebook.
Bune sfaturile tale si de urmat. faza cu fumatul distruge mult din bugetul unui tanar mai ales ca e oarecum mic…
Multumesc. Intr-adevar, fumatul e o mare gaura neagra in buget.