Cel mai simplu mod de a scăpa de kilogramele în plus
Curând se face anul de când mă preocupă mai mult sănătatea, după ce am decis să slăbesc. Am dat jos 20 kilograme și ar mai fi măcar vreo 10 de dat, ceea ce îmi propun să fac până la primăvară sau cel târziu până la vară.
Așa se face că m-am documentat deseori și am urmărit o mulțime de oameni care, la rândul lor, au făcut asta. Am experimentat și urmează să experimentez diferite rețete pentru slăbit însă în mintea mea se conturează tot mai mult o concluzie clară: secretul este sănătatea!
Altfel spus, atunci când îți dorești să slăbești, tot ce trebuie să faci este să optezi pentru un stil de viață cât mai sănătos cu putință. Doar că aici apare marea provocare.
Pentru multe persoane, ideea de a adopta un stil de viață sănătos poate părea o foarte mare provocare. Dar ce presupune acest stil de viață, mai precis?
Regulile sunt, în cea mai mare măsură, foarte simple. Trebuie să mănânci bine, să te hidratezi și să faci mișcare. Dacă vei face aceste lucruri, toate se vor îndrepta de la sine.
Somnul va deveni mai bun, stresul va fi gestionat mai ușor iar cheful de viață revine la cotele de odinioară.
De când experimentez metode de slăbit, am constat că marea majoritate a metodelor care chiar dau roade se învârt în jurul aceluiași subiect: stil de viață sănătos.
Să luăm ca exemplu postul intermitent pe care eu îl țin acum fără să-mi propun asta numaidecât. Ce presupune el? Să ai un program de masă cât mai stabil cu putință și să nu mănânci târziu, astfel încât organismul să aibă timp, la rândul său, să proceseze toate alimentele oferite și mai ales să se curețe și să se odihnească.
Apoi, mă uitam peste regulile din Revoluția Glucozei. Ce spun ele? Să mâncăm fibre, pe care le luăm cel mai ușor din legume. Mai este o noutate pentru cineva că legumele sunt sănătoase? Probabil că nu! Ne spune că zahărul e rău, așa că ar trebui să îl evităm, ba chiar ne oferă recomandări despre cum îl putem consuma fără a ne face prea mult rău.
Cât despre calorii, atât timp cât consumi mâncare gătită, e greu să depășești aportul zilnic recomandat. Nici măcar nu mai trebuie să le numeri. De exemplu, am observat că eu sunt pe deficit caloric fără să-mi propun asta. De când am reînceput să fiu atent la ce mănânc pentru a slăbi, mi-am dat seama că cele trei mese ale mele rareori adună caloriile necesare pentru a mă menține.
Despre mișcare probabil că nu mai încape îndoială în legătură cu faptul că este esențială pentru sănătate. Nu trebuie să faci numaidecât sală pentru a slăbi. Uneori, o plimbare de o oră două sau simpla activitate fizică, în cazul celor care au parte de ea la locul de muncă, poate fi mai mult decât suficientă. Sigur, în cazul în care îți dorești să te bucuri de o musculatură cât mai bine definită, puțină sală poate fi recomandată, deși am văzut oameni care lucrează în construcții și au un corp pe care ar fi geloși mulți dintre cei care trag de fiare la sală. Sper să mai ajung și eu pe acolo, totuși, la iarnă atunci când nu voi mai putea lucra prea multe la țară.
Așadar, dacă și tu ai probleme cu greutatea, încearcă să adopți un stil de viață sănătos și sigur vei reuși.
Eu la cei 38 de ani ai mei , consumator de bere , de dulciuri si care mananc ca un spart de toate tot nu reusesc sa ma ingras .
Faza e ca am activitate fizica la munca , sunt un mare fan al mersului pe jos , al drumetiilor montane si nu suport sa merg cu masina pentru cativa metrii asa cum fac unii care cica se ingrasa dar nu au si activitate fizica , nu suporta mersul pe jos si sunt foarte stresati ca se ingrasa , asta desi eu le recomand sa mai mearga pe jos , sa mai faca si drumetii montane si sa evite tot felul de retete , diete si regimuri de slabit si evident sa nu se mai cantareasca de cateva ori pe zi