Ce servicii folosiți pentru a asculta muzică?

Cred că nu de puține ori am zis aici pe blog că muzica face parte din activitatea mea de zi cu zi. Practic, imediat după ce mă instalez la laptop, îmi pun și căștile. De altfel, am observat că mi-e mai greu să mă concentrez atât timp cât nu am căștile, așa că pot spune că mi-am făcut un obicei.

Ascult muzică atunci când lucrez, când conduc dar și când fac treabă prin curte. În mare parte, acesta este motivul pentru care am ales să cumpăr un aparat de radio pentru curte.

Prin urmare, este limpede faptul că se întâmplă deseori să nu mai știu ce să ascult, ceea ce poate fi o problemă foarte enervantă uneori.

Cel mai adesea, folosesc YouTube Music pentru a mă bucura de muzică iar asta din simplul motiv pentru că am optat, la un moment dat, pentru abonamentul Premium oferit de YouTube. Nu am făcut-o pentru muzică, atunci, ci mai ales pentru a scăpa de reclamele de pe YouTube atunci când îl foloseam la TV.

Totuși, cu acea ocazie am descoperit și YouTube Music, serviciu pe care l-am folosit destul de intens. Numai că odată cu trecerea timpului, am cam epuizat tot ce se putea asculta pe acolo, conform gusturilor mele. Devenea monoton să ascult mereu aceleași melodii, așa că am zis să încerc și alte servicii.

Așa am ajuns să folosesc Spotify. De fapt, Spotify a ajuns pe laptopul meu după ce am scris despre GamsGo, acolo unde mi-am amintit de el. Pentru început, mi-am făcut un abonament free pentru 2 luni, iar mai apoi cel mai probabil că voi lua un abonament mai ieftin folosind site-ul anterior menționat. Îl puteți încerca și voi, aici.

Rămâne să văd dacă mă convinge. Momentan mi se pare o idee dificil să găsesc playlist-uri create de alți utilizatori, de exemplu. Parcă se practică asta pe Spotify, nu?

Nu foarte demult am folosit Tidal. A fost mișto, atunci, însă am renunțat la el. Tidal Plus costă acum 3.59 dacă este achiziționat prin serviciul menționat anterior.

Spotify este considerat a fi cea mai bună alegere în ceea ce privește serviciile de streaming pentru muzică, însă există și alte soluții, precum:

  • Amazon Music Unlimited;
  • Qobuz;
  • Apple Music.

Probabil că mai există și altele, însă nu le cunosc eu. De aceea, vă întreb: voi ce servicii folosiți pentru a asculta muzică?

Distribuie articolul:

10 comentarii

  1. Acasă nu mă omor cu muzica, dar merge în mașină radioul non-stop… Pe la muncă bag de pe yt. Nimic plătit că sunt zgârcit și nici mare meloman nu cred că sunt. Că n-am ureche muzicală…

  2. Am Youtube Premium, dar și Spotify. Youtube îl folosesc strict pentru emisiuni ce sunt exclusiv pe Youtube, dar pentru muzică și podcast-uri prefer Spotify. La Spotify dacă vrei diversificare să știi că în fiecare săptămână îți creează playlist-uri pentru fiecare zi din săptămână. Iar dacă ai abonament duo (te cuplezi cu cineva) sau cum s-o numi, poate să vă amestece melodiile preferate într-un playlist nou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.