Ce am învățat vara aceasta

Am avut nevoie de 7 zile de toamnă pentru a-mi limpezi gândurile și pentru a scrie acest articol. Am stat și mi-am amintit fiecare experiență trăită și astfel, adunându-le, scriu acum acest articol.

A fost o vară frumoasă și interesantă. Am învățat lucruri noi, am cunoscut oameni noi și m-am bucurat de fiecare zi din ea. Am citit, am scris, am mers la petreceri și am și muncit. Din toată această vară am reușit să învăț câteva lucruri despre care voi vorbi în rândurile ce urmează.

Totul depinde doar de mine

Probabil cel mai important lucru pe care am reușit să îl învăț vara aceasta este acela că totul depinde de mine. Dacă vreau să mă distrez atunci doar eu sunt cel care poate face ceva. Dacă sunt trist, doar eu mă pot face fericit iar dacă vreau să învăț ceva doar eu trebuie să iau măsuri în privința aceasta. Nu trebuie să depinzi niciodată de nimeni deoarece încredere totală nu poți avea decât în tine.

TV-ul e nașpa, radio-urile de top la fel de nașpa

La TV nu mă mai uit de mult timp însă vara aceasta am renunțat de tot. Chiar și atunci când vreau să mă uit la un meci de fotbal sau de tenis, fac tot posibilul să mă uit de pe laptop. Totuși până acum obișnuiam să ascult posturi de radio precum Radio Zu, 21 sau Pro Fm. Vara aceasta am renunțat și la această muzică făcută în grabă și am încercat să mă reprofilez, de fapt încă fac asta.

Încerc acum să ascult radio-uri mai bune precum Better FM sau Rock FM. Din când în când mai ascult și Magic FM sau Europa FM însă și ele mă mai dezamăgesc din când în când.

Totul se schimbă

Cel puțin când ești în perioada asta de trecere de la adolescență la maturitate, totul se află într-o continuă schimbare. Terminarea liceului constituie unul din factorii importanți ai schimbării, însă eu schimb și orașul în care voi locui, colegii și o mare parte din prieteni deoarece ei rămân iar eu plec. Chiar dacă tot mă voi întoarce acasă nu va mai fi la fel și totuși într-o zi se schimbă totul, domiciliu, colegi, prieteni, prietenă, totul.

Cărțile sunt cele mai tari

Am avut mai multe tentative de a-mi deschide bloguri de nișă. Am încercat cu gamingul și IT-ul însă am constatat pe parcurs că acestea nu reprezintă adevărate pasiuni de-ale mele. În general îmi găsesc greu pasiunile însă anul acesta am întâlnit cel mai tare hobby posibil: cărțile. Astfel am dorit să combin două pasiuni de ale mele: bloggingul și cititul și astfel a rezultat BlogdeCarti.Ro.

Până în acest an nu citeam chiar foarte mult însă acum doresc să recuperez tot timpul pierdut până acum și să citesc cât mai mult.

BAC-ul nu e deloc greu

Nu am avut emoții pentru BAC chiar dacă nu învățasem. Un singur lucru mă deranja: încrederea pe care o aveau în mine persoanele cunoscute chiar dacă eu nu învățasem nimic. Probabil acest lucru m-a presat cel mai mult însă cu toate acestea am reușit să promovez examenele de BAC cu o notă acceptabilă care m-a ajutat să prind un loc la buget și, sper eu, și la cămin.

Am avut o vară frumoasă, însă pentru că am făcut ceva ca să fie așa. Am fost în tabără, am scris pe blog, m-am distrat de ziua mea, am primit cărți șamd. Totuși mă bucur și de toamnă și voi face în așa fel încât să fie o perioadă cât mai bună pentru mine.

Tu ce ai învățat în vara lui 2014 ?

3342173731_d28727d903_b

 

 

 

 

Distribuie articolul:

13 comentarii

  1. „Totul depinde doar de mine

    Probabil cel mai important lucru pe care am reușit să îl învăț vara aceasta este acela că totul depinde de mine. Dacă vreau să mă distrez atunci doar eu sunt cel care poate face ceva. Dacă sunt trist, doar eu mă pot face fericit iar dacă vreau să învăț ceva doar eu trebuie să iau măsuri în privința aceasta. Nu trebuie să depinzi niciodată de nimeni deoarece încredere totală nu poți avea decât în tine. ”
    Imi place cum ai zis, chiar ai dreptate, daca vrei sa faci ceva depinde de tine insuti daca faci sau nu acel ceva.
    O seara faina !

  2. Am invatat ca daca vreau pot sa fac orice. Inclusiv sa-mi iau BAC-ul :)).
    Am tras de mine pana in ultima clipa, chiar daca m-au mai descurajat presiunile enorme ce erau pe capul meu.

  3. Cand vei pleca se va scchimba totul, asa cum ai zis si tu si prieteni si colegi si prietena si tot.
    Dar sa nu uiti niciodata sa te intorci acasa, pentru ca de nicaeiri din colturile lumii nu se vede cerul mai frumos decat acasa. Te imbratisez cu drag! >:D<
    Mult succes in primul an de facultate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.