Vom mai avea mecanici buni în câțiva ani?

Se zice că de ce ți-e frică mai tare, de aceea nu scapi. Și cam așa stă treaba, că parcă se întâmplă tot timpul.

Una dintre fricile mele cele mai mari era faptul că o să se strice mașina și nu o să știu ce anume are, așa că voi umbla din service în service. Iar asta pățesc cam de aproape două săptămâni, timp în care n-am mai avut chef și stare de nimic.

Problema e cam așa: Am un Golf 4 1.6 benzină în 16 valve, iar în drum spre Botoșani pe la 90 și ceva la oră o dat în nas, s-o aprins EPC și n-am mai avut accelerație. Am oprit, pornit iar și o mai mers o bucată și tot așa până n-o mai mers deloc. Ori trage în șuturi, ori nu trage deloc, ori moare când încerc să o accelerez. Am fost într-un service, am încercat o clapetă și n-o mers, curățat egr, curățat clapetă, nimic. Am mers în altul. Toate drumurile pe platformă, desigur. Aici iar clapetă, egr, ba chiar am schimbat și ECU, tot degeaba. Și am lăsat mașina acolo poate îi dă de cap.

Nu e o mașină nouă, deci nu e plină chiar de senzori și electronică, dar oare când se vor înmulți mașinile astea noi, ce o să facă? Vom mai avea mecanici buni în câțiva ani, care să rezolve și problemele ce țin de electronică?

Distribuie articolul:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.