Blogul mă leagă de online și-mi place

Am încercat pentru o vreme să fac o pauză și să nu mai scriu zilnic pe blog. Am privit această perioadă ca pe o pauză în care să meditez ce să fac în continuare. Totuși mi-am dat seama că nu e nevoie de pauză pentru a medita și că, odată cu întreruperea rutinei, m-am depărtat foarte mult de mediul online.

Când scriam pe blog zilnic, citeam și alte bloguri însă de când nu am mai scris, nu am citit nici alte articole. De asemenea după ce am făcut pauza de blogging, am făcut o pauză și în alte proiecte în care sunt implicat iar asta nu e deloc bine.

M-am obișnuit să scriu zilnic pe blog iar asta îmi face bine, chiar dacă de multe ori am dubii dacă o fac ok sau mai puțin ok. Cert este că rutina aceasta mă ajută să mă concentrez asupra a ceea ce voi scrie mâine și sunt aproape sigur că, funcționând așa mai departe, voi ajunge într-un final la un răspuns. De asemenea nu trebuie să uit că totul ține de timp.

Așadar, de mâine vă voi chinui, sau nu, iar cu articole mai mult sau mai puțin interesante pentru că pauzele nu sunt bune în blogging și pentru că doar așa mă pot concentra să ofer conținut interesant și de calitate.

Toate bune!

blogging

Distribuie articolul:

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.