Participați la concursuri?

Încă de când mă știu, mereu m-au tentat concursurile. Sigur, nu particip la toate, doar de dragul de a participa, ci doar la cele care au premii care mi-ar fi de folos. Iar asta datorită faptului că am un principiu:…
Încă de când mă știu, mereu m-au tentat concursurile. Sigur, nu particip la toate, doar de dragul de a participa, ci doar la cele care au premii care mi-ar fi de folos. Iar asta datorită faptului că am un principiu:…
Iar asta o vedem cel mai bine în fotbalul românesc. Că FCSB – ori Steaua București, că pentru mine e tot una – se bate în continuare la titlu, deși nu l-a mai văzut de ceva ani, e doar datorită…
A fost odată ca niciodată un festival numit Bucovina Rock Castle, un festival ce se ținea în șanțul cetății din Suceava. Din câte citesc, acesta ar fi luat naștere în 2011 și s-au ținut multe ediții. Asta până când nu…
Menționam în acest articol că, deși au introdus măsuri pentru a opri împărtășirea conturilor, este posibil să faci asta în continuare. Numai că nu a durat prea mult până când un prieten m-a anunțat că nu a putut accesa Netflix…
Încă de când am făcut blogul, a fost un oarecare haos în ceea ce privește categoriile. Cu toate acestea, la un moment dat am reușit să le aranjez pe placul meu. Printre ele se află și categoria îmi place acolo…
Oficial, azi începe Bucovina Motorfest și tare mă mai bucur. Este festivalul la care mă simt cel mai bine, așa că entuziasmul meu este justificat aș putea spune. Probabil că sunt foarte mici șansele de a fi și voi pe…