Adrian Bolocan

Adrian Bolocan

M-am apucat de scris pe internet în 2013, iar o coincidență frumoasă face ca primul articol pe blog să fie scris într-o zi când Limba Română își sărbătorea ziua, anume pe 31 august. De-a lungul timpului am scris despre toate și continui să fac la fel. Încerc să ofer conținut util cititorilor, voi să îmi spuneți dacă reușesc. Sunt pasionat de citit, de tradiție, de fotografie și de cine știe ce mai visez la noapte.

Am supraviețuit

Acum ceva timp scriam un articol în care ziceam că e cam greu începutul de facultate. Nu am vrut să spun atunci toate motivele pentru care aș fi preferat să mai fi stat acasă încă un an și astfel au…

După prima seară Rock`N`Iași

Se pare că mi-am cam încălcat promisiunea de a scrie zilnic și am întârziat două zile. Totuși în aceste două zile nu am lenevit în pat ci am făcut destule lucruri, zic eu. Pe scurt, m-am mutat iar apoi am…

Nu îmi plac schimbările

Începutul facultății a reprezentat pentru o mine o schimbare foarte mare. Am schimbat orașul, casa și grupul de prieteni. Mai mult decât atât, la sfârșitul acestei săptămâni urmează să mă mut din nou așa că iar va fi o schimbare…